In 15 ani de conflicte energetice in fostul spatiu sovietic, Rusia a recurs de mai multe ori la inchiderea robinetului de gaze naturale

Actualul conflict ruso-ucrainean este doar o parte a unui razboi comercial, dar si politic, in unele cazuri, pe care Rusia l-a dus cu mai multe tari din fostul spatiu sovietic. Razboiul gazelor naturale dintre Rusia si Ucraina a inceput in 1993 dar, la acel moment, nu s-a ajuns la reducerea presiunii din conducte.

Cu alte foste republici sovietice, Moscova a actionat mai ferm, scrie agentia RIA Novosti, intr-un scurt istoric al conflictelor privind aprovizionarea cu gaze naturale.

20 august 1992. Societatea de stat Lentransgaz a redus cu 45% volumul livrarilor catre Lituania, invocand existenta unei datorii de 18,6 milioane de dolari si refuzul Lituaniei de a accepta sa plateasca la preturile mondiale – 90 de dolari mia de metri cubi.

In septembrie Lentransgaz a cerut achitarea, pana la 2 octombrie, a sumei de 37 milioane, amenintand cu sistarea totala a furnizarilor de gaze. Robinetul a fost inchis la 10 octombrie.

Doua zile mai tarziu, livrarea era realuata, dupa intalnirea premierilor de atunci ai Rusiei si Lituaniei, Egor Gaidar si Alexandras Abishal. In 1993, pretul achitat de Lituania a fost de 85 dolari mia de metri cubi.

20 februarie 1993. Concernul Gazprom anunta ca intentioneaza sa reduca, din 25 februarie, livrarile sale de gaze catre Ucraina. Presedintele de atunci al companiei, Rem Viahirev, a invocat datoria Ucrainei de 300 milioane dolari. Kiev a promis sa restituie banii, astfel ca lucrurile au revenit la normal. Prima plata a fost efectuata la 10 martie 1993 si a fost in valoare de 48,2 milioane de dolari.

24 iunie 1993. Rusia inceteaza furnizarea de gaz catre Estonia dupa adoptarea de catre guvernul eston a unei legi in virtutea careia majoritatea populatiei rusofone a primit statut de cetatean strain. Declaratia oficiala a guvernului Rusiei preciza ca sanctiunea este motivata de datoria tarii. Suma datoriei, precum si modul de solutionare a conflictului nu au fost dezvaluite. Se stie doar ca, la 12 iunie, partea estoniana a achitat Rusiei o prima transa a datoriei. Aprovizionarea cu gaze a fost reluata.

7 noiembrie 1994. Din cauza unei datorii de 220 milioane de dolari, Gazprom reduce la jumatate livrarile de gaz catre Moldova. La 11 noiembrie, furnizarea a fost oprita complet. A doua zi, la 12 noiembrie, reprezentantii Gazprom si Moldovagaz decid infiintarea intreprinderii mixte Gazsnabtranzit. Chisinaul ofera noii companii, in schimbul a 40 de milioane de dolari din datoria totala, conductele sale de export.

25 februarie 2000. Gazprom inchide din nou robinetul pentru Moldova, pentru ca de la inceputul anului nu a achitat decat o treime din cele 15 milioane de dolari datorati. La 25 februarie livrarile sunt reluate, ulterior fiind achitata si datoria.

4 noiembrie 2000. Ministerul rus al energiei decide sistarea exporturilor de gaz catre Azerbaidjan, acuzat de utilizarea ilegala a carburantului. La 11 noiembrie, seful companiei nationale azere, Natik Aliev, i-a scris vicepremierului de atunci al Rusiei, Viktor Hristenko, rugandu-l sa reia aprovizionarea in schimbul cresterii livrarilor de petrol. Astfel, conflictul a fost rezolvat.

18 februarie 2004. Rusia inchide complet robinetul pentru Belarus, dupa ce Minskul a refuzat sa semneze, pana la convenirea pretului la gaze pe 2004, un acord care stipula infiintarea de catre Gazprom si Beltransgaz a unei intreprinderi mixte. Minsk dorea un tarif de 40 de dolari mia de metri cubi, iar Moscova – 50 de dolari. Ca urmare, fara gaze au ramas regiunea Kaliningrad, Polonia, tarile Baltice si estul Germaniei.

Partenerii occidentali au cerut Rusiei explicatii. La 19 februarie, presedintele belarus, Aleksandr Lukasenko, a acuzat Kremlinul de „terorism la cel mai inalt nivel”. La mijlocul aceleiasi zile, dupa 18 ore si 47 de minute, blocada gazelor naturale era ridicata. Belarus a inceput sa primeasca gaze la un pret de 46,68 dolari mia de metri cubi, fara ca Gazprom sa primeasca o parte din sistemul belarus de transport.

Conclictul gazelor dintre Rusia si Ucraina din 2005 a inceput de la faptul ca, in martie, Kievul a initiat trecerea la relatii specifice economiei de piata in sfera gazelor naturale, propunand, totodata, Moscovei ca tranzitul de gaze sa fie platit in bani, si nu cu materie prima. Rusia a acceptat. Pornind de la tarifele europene, Gazprom a propus 230 dolari mia de metri cubi, dar Kiev a refuzat categoric, insistand pe un tarif de 80 dolari, de la 50 cat achita la acel moment.

La 31 decembrie 2005, Vladimir Putin a cerut guvernului sa asigure livrarile de gaze catre Ucraina in primul trimestru din 2006 in conditiile din 2005 numai in cazul in care partea ucraineana semneaza un contract de trecere la pretul de piata. Naftogaz a refuzat.

La 1 ianuarie 2006, la ora 10:00, Gazprom a sistat livrarile de gaze catre Ucraina, conductele transportand numai volumul de carburant destinat consumatorilor europeni. Potrivit informatiilor Gazprom, intre 1 si 3 ianuarie Ucraina a sustras 223,5 milioane metri cubi de gaz rusesc.

In 4 ianuarie, la Moscova soseste o delegatie ucraineana. Seara se semneaza un acord privind livrarile de gaze rusesti pe o perioada de cinci ani la un pret de 230 dolari mia de metri cubi. In acelasi timp, Ucraina primeste gazul la un pret de 95 de dolari, pentru ca Rosukrenergo amesteca gazul rusesc, mai scump, cu cel central asiatic, mai ieftin.

In octombrie 2007 compania Gazprom anunta ca va reduce livrarile de gaze naturale pentru Ucraina daca autoritatile de la Kiev nu achita datoria acumulata.

La 10 februarie 2008, pentru prima data de la ultimatumul dat de Gazprom, oficialii ucraineni recunosc existenta respectivei datorii. In acelasi timp, vicepremierul ucrainean, Aleksandr Turchinov, a conditionat stingerea datoriei de semnarea unui contract direct cu Gazprom.

Oricum, noteaza RIA Novosti, partea ucraineana a evitat in permanenta sa indice suma indatorata. Potrivit datelor Gazprom, datoria Ucrainei pentru gazele furnizate incepand cu 1 ianuarie 2008 (circa 1,5 miliarde metri cubi) se apropia de 500 milioane dolari, iar datoria totala de 1,5 miliarde dolari.