Sari direct la conținut

In asteptarea miliardelor de euro

Romania Libera

Tocmai de aceea, atragerea unor investitori privati puternici din punct de vedere financiar si cu o mare experienta in domeniu este prioritatea numarul unu a Ministerului Economiei si Finantelor in acest moment, a declarat ministrul de resort, Varujan Vosganian.

„Fara implicarea sectorului privat, domeniul energetic nu poate fi dezvoltat si adaptat cerintelor europene”, a spus ministrul.

Acesta a anuntat ca exista investitii pe care ministerul doreste sa le faca si care nu se pot realiza fara implicarea sectorului privat, cum se intampla in cazul reactoarelor trei si patru de la Cernavoda,

prin constructia carora capacitatea actuala de productie a Nuclearelectrica se va mari de patru ori, iar participatia pentru cele doua noi reactoare va fi in majoritate privata.

De asemenea, cele trei complexuri energetice se afla in pericol de a fi inchise pana in 2010, in cazul in care nu se asigura investitii de unu-doua miliarde de euro.

Investitii din domeniul privat se vor realiza si pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, avand in vedere ca tara noastra este extrem de atractiva din acest punct de vedere, deoarece are un potential foarte bun.

Modernizarea distributiei

Pentru acest an, programul de mentenanta si investitii pe care firmele prezente pe piata de distributie a energiei il vor realiza se ridica la 600 de milioane de euro, iar pana la sfarsitul anului MEF va pune la punct un program de dezvoltare a retelelor de distributie intins pana in 2012, care prevede investitii cuprinse intre 2,5 si 3 miliarde de euro.

„Suntem in discutii avansate si pentru privatizarea unor termocentrale din portofoliul Termoelectrica, cum ar fi Braila, Doicesti sau Borzesti, precum si pentru privatizarea Electrica Muntenia Sud, proces care trebuie incheiat pana la sfarsitul lunii iunie”, a mai precizat ministrul.

In ceea ce priveste privatizarea ultimelor trei filiale Electrica, procesul va continua dupa separarea distributiei de furnizare, operatiune impusa societatilor energetice de Comisia Europeana.

In acest fel, privatizarea lor se va face diferit fata de privatizarile anterioare, avand in vedere ca se vor vinde cate doua societati la fiecare filiala.

In vizor, pietele externe

Unele companii din sectorul energetic romanesc, cum este cazul Transgaz, Transelectrica si chiar al Romgaz, ar trebui sa se orienteze si spre alte piete decat cea interna, a fost de parere Varujan Vosganian.

„In cadrul intalnirilor pe care le-am avut cu ministrii omologi din alte state europene, am discutat posibilitatea de participare a Romaniei ca investitor pe alte piete”, a spus ministrul, adaugand ca aceasta ar fi o modalitate eficienta care i-ar permite Romaniei sa devina un jucator regional de viitor atat din punctul de vedere al investitiilor, cat si al operarii unei burse regionale de energie cu sediul la Bucuresti.

Integral in Romania libera

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro