„În câteva minute poți afla care e riscul de AVC.“ Dr. Bogdan Rotaru, MedLife: când e util Dopplerul carotidian și ce înseamnă stenoză 50%

Accidentul vascular cerebral (AVC), una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate în România, potrivit statisticilor naționale, poate fi prevenit. O metodă neinvazivă, rapidă și fără niciun risc vizualizează vasele de sânge care ajung la creier și poate evalua gradul de risc de AVC. Este vorba despre ecografia Doppler carotidiană care poate oferi indicii cu privire la riscul unui eveniment vascular periculos. „În câteva minute pot să îmi fac o idee dacă există o problemă și cât de mare este riscul“, subliniază dr. Bogdan Rotaru, medic primar neurolog, cu competență în electromiografie și ecografie, în cadrul Hyperclinicii MedLife Favorit. Spre deosebire de evaluarea arterelor coronare, care necesită investigații invazive, în cazul carotidei screeningul este mult mai accesibil și poate fi de ajutor în stabilirea următorilor pași: de la monitorizare și tratament până la trimiterea către chirurgie vasculară, în stenozele semnificative.

Dr. Rotaru vede frecvent în cabinet pacienți care vin pentru un „bilanț“ cardiovascular sau neurologic, trimiși de cardiologi și medici de familie, dar și oameni care ajung direct la neurolog pentru dureri de cap sau după un episod care i-a speriat: o amorțeală pe o parte a feței, o mână pe care nu au putut să o miște pentru câteva zeci de minute, o tulburare scurtă de vorbire sau o vedere încețoșată. Astfel de simptome, chiar dacă dispar de la sine într-un interval scurt de timp, nu trebuie trecute cu vederea. „E bine să fie investigate de un medic neurolog“, spune dr. Rotaru, pentru că pot fi semnele unui atac ischemic tranzitoriu (AIT), adică un „mini-AVC“ în care circulația se întrerupe temporar, fără să lase sechele importante, dar care poate anunța un eveniment major.

Ce vede Dopplerul carotidian: cum îmbătrânesc vasele de sânge

În aceste situații, Dopplerul carotidian devine esențial: poate arăta dacă una dintre arterele carotide – principalele vase de sânge care „hrănesc“ creierul – este îngustată de o placă de aterom și cât de instabilă este placa respectivă. „Contează și procentul de stenoză, contează și aspectul plăcii“, explică dr. Rotaru. Unele plăci evoluează lent, sunt mai calcificate și mai stabile. Altele sunt „mai moi“, au o evoluție rapidă și un risc mai mare să se rupă. Iar dacă un fragment se desprinde, poate pleca pe fluxul sanguin și poate bloca o arteră cerebrală, rezultând accidentul vascular cerebral.

Ecografia Doppler folosește ultrasunete ca să evalueze vasele de sânge – artere și vene. În neurologie, interesul principal sunt arterele care duc sânge la creier: carotidele și arterele vertebrale, „câte două pe fiecare parte“, explică dr. Rotaru.

Odată cu vârsta, dar și în funcție de moștenirea genetică și de stilul de viață, pereții acestor artere se pot îngroșa și pot apărea depozite numite plăci de aterom. În percepția generală, sunt asociate cu un nivel crescut de colesterol, dar medicul nuanțează: „Plăcile de aterom au o structură mai complexă. Conțin și colesterol, dar nu este colesterolul problema principală, sunt și altele: hipertensiunea arterială, fumatul, diabetul zaharat, sedentarismul și factorii genetici“.

Ce înseamnă „stenoză 50%“

Pe buletinul de ecografie, pacientul vede adesea un procent: 10%, 30%, 55%, 70%. „Dacă placa e mică, procentul devine nesemnificativ, e 10%-20%. Dar de la 50% în sus începe să fie relevantă“, spune neurologul.

O stenoză de 50%-60% poate însemna, pentru o bună parte dintre pacienți, monitorizare periodică și tratament corect pentru factorii de risc – tensiune, colesterol, diabet, fumat. Pentru alții, mai ales când placa are aspect instabil, poate fi necesară chirurgia vasculară.

Medicul Bogdan Rotaru dă exemplul unui pacient care a avut o amorțeală tranzitorie timp de două ore, iar evaluarea a arătat o placă cu stenoză de aproximativ 55%, dar cu aspect suspect, „moale“. În astfel de cazuri, uneori se discută despre revascularizare – adică o intervenție prin care se reduce riscul ca acea placă să mai trimită emboli (cheaguri) către creier.

Ce urmează după Doppler: tratament, monitorizare, uneori operație

Ecodopplerul poate fi recomandat ca screening la persoane cu risc – fumătoare, hipertensive, diabetice, cele cu colesterol foarte mare sau cu antecedente familiale de infarct ori AVC la vârste tinere. „Nu e o investigație de rutină pentru toată lumea“, subliniază dr. Rotaru, dar devine utilă după 40 de ani, mai ales când factorii de risc se cumulează.

Dacă medicul identifică plăci de aterom, pașii următori nu sunt aceiași pentru toți pacienții. Pentru stenoze mici, recomandarea este, de obicei, schimbarea factorilor modificabili și tratament: controlul tensiunii, scăderea colesterolului, renunțarea la fumat, mai multă mișcare, scădere ponderală când e cazul. Pentru stenoze mari sau plăci cu risc crescut, pacientul poate fi trimis către chirurgie vasculară, unde există două mari opțiuni: intervenția clasică și cea endovasculară.

„Varianta clasică înseamnă că se deschide la nivelul gâtului artera, se scoate placa de aterom și se pune un petic sintetic. Varianta endovasculară este o intervenție prin cateter, cu montarea unui stent în interiorul vasului“, explică medicul. Care variantă este mai bună? „Ambele au avantaje și dezavantaje, nu e una neapărat cu mult mai bună.“ Alegerea depinde de profilul pacientului și de riscurile perioperatorii: un pacient cu risc anestezic mare poate tolera mai bine procedura endovasculară, însă aceasta vine cu necesitatea unui tratament antitrombotic mai intens după intervenție.

Ce se poate schimba prin modificarea stilului de viață

Una dintre cele mai frecvente întrebări ale pacienților este dacă schimbarea stilului de viață poate scădea placa de aterom. „Din nefericire, stenoza nu scade“, spune dr. Rotaru. Dar vestea bună este că, la pacienții conștiincioși, ea se poate stabiliza. „Oamenii care au fost conștiincioși să nu mai fumeze, să-și urmeze tratamentul corect, au stabilizat placa mulți ani. Am avut pacienți care, an de an, vin la control și la care am constatat o stabilizare a stenozei fără să aibă niciun eveniment ischemic cerebral.“

Controlul periodic este o parte esențială din prevenție, insistă medicul, pentru că stenoza poate progresa „în tăcere“. Un pacient care amână controalele poate ajunge să afle, după câțiva ani, că a trecut într-o categorie de risc mult mai mare. „O doamnă căreia îi spusesem să vină anual a venit după cinci ani și stenoza crescuse semnificativ“, povestește dr. Rotaru. „Deja intrase în altă categorie de risc și trebuia să fie mult mai atentă.“

Manifestările care trebuie să trimită pacienții de urgență la spital sunt: amorțeala pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, slăbiciune la un membru sau probleme de vedere care persistă. „Nu pierdem timpul dacă avem astfel de simptome, sunăm la ambulanță!“ În AVC ischemic există astăzi metode de a dizolva sau extrage cheagul în centre de urgență – tratamente care depind critic de timp.

Durerile de cap nu sunt specifice nici în AVC, nici în cazul tumorilor cerebrale

Una dintre temerile cele mai mari pe care le întâlnește în cabinet dr. Bogdan Rotaru este legătura dintre durerile de cap și un posibil AVC sau o posibilă tumoră cerebrală. „Multe AVC-uri nu dau durere de cap“, spune dr. Rotaru. Durerea apare mai degrabă când crește presiunea intracraniană, în hemoragii sau edem cerebral – situații deja grave. Mai frecvent, simptomele sunt „mute“: vorbire încetinită, o jumătate de față „căzută“, o mână pe care nu mai putem mișca normal, o zonă „neagră“ în câmpul vizual.

Nici în cazul tumorilor cerebrale nu sunt comune durerile de cap. „Probabilitatea ca manifestarea unei tumori să fie durerea de cap este extrem de mică“, ne liniștește dr. Rotaru. „În 98%-99% din cazuri, o durere de cap nu e dată nici de AVC, nici de anevrism, nici de tumoră. Are cauze mult mai comune, din fericire.“

Totuși, există situații în care durerea de cap trebuie evaluată: când nu seamănă cu nimic din ce a mai avut persoana înainte, când e foarte severă sau când se asociază cu semne neurologice – amorțeală persistentă, tulburări de vorbire, slăbiciune, modificări de vedere.

Testele genetice pot ghida prevenția în neurologie

Persoanele care au avut în familie cazuri de demență Alzheimer, de AVC sau anevrism la vârste tinere, dar și cele cu factori de risc cunoscuți, au posibilitatea de a-și evalua riscul prin testele genetice disponibile în prezent. Fie că este vorba despre mutații la nivelul unor gene cunoscute cu impact puternic, fie că este vorba despre scorul poligenic de risc (mutații la nivelul mai multor gene, cu impact mic, dar care, cumulate, cresc riscul unei afecțiuni), testarea genetică este un instrument care oferă o imagine a statusului individual și poate fi punctul de pornire pentru un plan personalizat de prevenție. „Testele genetice nu spun că o să faci boala cu siguranță sau că nu o să o faci deloc, dar ne situează undeva față de riscul mediu din populația generală“, explică dr. Rotaru.

În practică, spune neurologul, provocarea rămâne aceeași: să convingi oamenii să schimbe obiceiuri. Comunicarea este esențială: „Încerci să îți dai seama de nivelul și personalitatea fiecărui om și să îi comunici cât mai aproape de nivelul lui mesajul tău, astfel încât medicul și pacientul să formeze o echipă“.

Articol susținut de MedLife