Sari direct la conținut

​In concediu / Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara in Portul Cetate

HotNews.ro
Portul Cetate, Foto: apdf.ro
Portul Cetate, Foto: apdf.ro

In perioada 18-27 august se desfasoara, in Portul Cultural Cetate din judetul Dolj, editia a II-a a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara. In fiecare zi invitatii vor avea parte de filme din cate o tara riverana Dunarii si vor fi serviti cu preparate culinare traditionale din respectiva tara.

Editia din acest an a festivalului va fi dedicata uneia dintre tarile riverane Dunarii, respectiv Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Bulgaria, Romania, Moldova si Ucraina.

Ziua Romaniei va fi centrata pe fenomenul botezat cu aceasta ocazie „The Next Romanian Wave” si va propune atentiei publicului scurtmetrajele si documentarele unor tineri cineasti romani talentati, aflati la inceput de drum. Dimineata se vor organiza dezbateri si conferinte de presa dedicate filmelor din ajun.

In trei locuri diferite se vor proiecta pelicule din tara care devine „subiectul zilei”, iar la mesele luate in comun, invitatii – producatori, regizori si actori veniti sa-si prezinte filmele, reprezentanti ai festivalurilor de film din Regensburg, Linz, Budapesta, Vukovar ori Belgrad, critici de film, jurnalisti – vor descoperi savoarea bucatariei din tara respectiva.

Alaturi de filme noi, cu premii importante in palmares, se vor proiecta – in chip de tusa retro consonanta cu spiritul locului – pelicule de arhiva legate de Dunare.

Spectatorii care vor participa la festival vor avea ocazia sa vizioneze peste 100 de lungmetraje, documentare si scurtmetraje, sa participe la intalniri cu cineastii din tarile dunarene si sa deguste, contra cost, aceleasi delicatese gastronomice ca si invitatii.

Intrarea la proiectii si la celelalte evenimente este libera.

In perioada 2-4 septembrie Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara va avea o replica de trei zile la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti.

Localizare. Portul Cetate se afla pe Dunare, la 2 km de localitatea Cetate si 18 km de Calafat. Vezi Portul Cetate pe harta. Detalii despre Portul Cultural Cetate gasiti aici. Cum se ajunge la Portul Cetate: acces rutier la reteaua de drumuri nationale (DN 56A Calafat – Turnu Severin).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro