Sari direct la conținut

In concediu / Festivalul Sighisoara Medievala 2011

HotNews.ro
festivalul Sighisoara Medievala, Foto: Agerpres
festivalul Sighisoara Medievala, Foto: Agerpres

Aflat la a 19-a editie, festivalul-spectacol Sighisoara Medievala se desfasoara in acest an intre 27 si 31 iulie. Pe parcursul celor cinci zile de sarbatoare (cu doua mai mult fata de editiile precedente), vizitatorii cetatii vor putea vedea: demonstratii cu steaguri, turniruri, parade, lupte medievale, initieri cavaleresti, trubaduri, menestreli, spectacole, teatru de strada, teatru pentru copii si adulti, muzica si dansuri medievale. Tema centrala a editiei din acest an a festivalului este „Eroul Medieval”. Comercializarea bauturilor alcoolice in perioada festivalului medieval va fi interzisa.

Detalii acces in Cetatea Medievala

In Cetatea Medievala, pe domeniul public si privat nu se vor comercializa bauturi alcoolice de nici un fel, iar bauturile racoritoare se vor servi numai in recipiente din plastic.

Pentru cei care doresc sa se aprovizioneze din alte parti cu bautura, organizatorii au interzis accesul acestora in cetate cu recipiente continand bauturi alcoolice.

In cele cinci zile cat dureaza festivalul, se interzice instalarea de gratare, instalatii de preparat produse alimentare care presupun prajeli, gratare etc., nu se vor comercializa seminte, vata de zahar, porumb fiert, mere glazurate, ci se vor comercializa exclusiv produse de artizanat specifice epocii medievale (ceramica, pielarie, obiecte de imbracaminte, podoabe, picturi, obiecte decorative etc.).

Pentru a nu fi stricata atmosfera medievala nu se vor comercializa nici un fel de obiecte de talcioc, cum ar fi jucarii, baloane, bratari luminoase, bijuterii si altele din aceeasi categorie, vor fi interzise generatoarele de curent electric mobile, accesul auto va fi interzis, cu exceptia riveranilor si a autoturismelor autorizate de organizatori. Pentru fiecare unitate de cazare din perimetrul Cetatii Medievale se va autoriza un singur autovehicul, care va transporta bagajele turistilor.

Tarif acces. Pe parcursul Festivalului, accesul in Cetatea medievala se va face in baza biletelor/bratarilor de acces, tariful de acces fiind de 10 lei /zi/ persoana, copiii sub 7 ani avand acces gratuit.

In Orasul de Jos bauturile racoritoare se vor servi in recipiente din plastic, nu se vor comercializa nici un fel de obiecte de talcioc si vor fi interzise jocurile de noroc gen ‘roata norocului’, ‘alba/neagra’ si altele.

Regulamentul mai prevede ca in timpul desfasurarii programului artistic al festivalului, comerciantilor le este interzis sa difuzeze muzica, in timpul pauzelor se va difuza doar muzica instrumentala, medievala, cu un volum scazut, astfel incat sa fie evitata poluarea fonica.

Cum ajungem la Sighisoara

  • cu masina personala pe DN 14 Sibiu-Sighisoara sau E60 Brasov-Sighisoara
  • cu trenul pe caile feroviare – Brasov (126 km) si Medias (39 km)
  • cu microbuzul (dinspre Bucuresti). Detalii aici.

Program Sighisoara Medievala 2011

Miercuri 27 iulie

Piata Arthur

  • 11:00 – Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti; Mestesugari, Tobosarul Cetatii Sighisoara, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara; Decernarea titlurilor de Mesteri liberi in Tara lui Vlad Dracul
  • 17:00 – Parada Cetatii – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Teatrul Scena, Trupa Destin, Lupus Dacus, Tobosarul Cetatii Sighisoara, Budo Maris, Bushi Shindo, Dragonul Lup
  • 17:30 – Demonstratie cu Steaguri – Ordinul Cavalerilor ArtGotica
  • 18:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 18:45 – Lyra – recital
  • 19:30 – Parada Tobosarilor si a Stegarilor – Lupus Dacus, Tobosarul Cetatii Sighisoara, Dragonul Lup, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara
  • 20:00 – „Merlin” – Eroul lumii medievale – Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Trupa Destin, Garda de Bistrita, Budo Maris, Bushi Shindo
  • 23:30 – Retragere cu torte – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Teatrul Scena, Trupa Destin, Lupus Dacus, Tobosarul Cetatii Sighisoara, Budo Maris, Bushi Shindo, Dragonul Lup

Joi 28 iulie

Piata Arthur

  • 11:00 – Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti si Taberelor Cavaleresti
  • 17:00 – Parada Cetatii – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Teatrul Scena, Trupa Destin, Lupus Dacus, Tobosarul Cetatii Sighisoara, Budo Maris, Bushi Shindo, Dragonul Lup
  • 17:30 – Demonstratie cu steaguri – Ordinul Cavalerilor ArtGotica
  • 18:00 – „Fii Lupului” – Ordinul Cavalerilor Lup
  • 18:45 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 19:30 – Lupus Dacus – concert
  • 20:30 – Parada Tobosarilor si a Stegarilor – Tobosarul Cetatii Sighisoara, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Dragonul Lup
  • 21:00 – „Merlin” – Eroul lumii medievale – Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Trupa Destin, Garda de Bistrita, Budo Maris, Bushi Shindo
  • 00:00 – Retragere cu torte – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Teatrul Scena, Trupa Destin, Lupus Dacus, Tobosarul Cetatii Sighisoara, Budo Maris, Bushi Shindo, Dragonul Lup

Vineri 29 iulie

  • 16:30 – Marea Parada – Toata suflarea festivalului – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Paladinii de Terra Medies, Cavaleri de Tabor, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Ordinul Cavalerilor Cerb, Lupus Dacus, Planxty Burke, Lyra, Terpischore, Os Trabucos – Portugalia, Auli – Letonia, Holloenek – Ungaria, Teatrul Scena, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale Bucuresti, Trupa Hai Hui, Trupa Destin, Trupa Cameleon, Trupa Anima, Tobosarii Cetatii Bistrita, Tobosarul Cetatii Sighisoara
  • 17:00 – Semnarea Hrisoavelor – Piata Arthur
  • 18:00 – Lansarea Centrului Cultural EstEuropean MedievArt Transilvania – Primaria Sighisoara
  • 19:00 – Conferinta „Cavalerii Mesei Rotunde” – Noua Acropola – Hotel Sighisoara

Piata Arthur

  • 10:00 – Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti si Taberelor Cavaleresti
  • 16:30 – Marea Parada – Toata suflarea Festivalului
  • 17:00 – Deschiderea Oficiala Sighisoara Medievala 2011 „Eroul Medieval”
  • 17:30 – Prezentarea Ordinelor Cavaleresti, Formatiilor si Trupelor
  • 18:00 – Planxty Burke – concert
  • 18:45 – Lyra – concert
  • 19:15 – Holloenek – Concert
  • 20:15 – OsTrabucos – concert
  • 21:00 – „Merlin” – Eroul lumii medievale – Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Trupa Destin, Garda de Bistrita, Budo Maris, Bushi Shindo
  • 00:30 – Retragere cu torte – Toata suflarea Festivalului

Piata Martin Luther

  • 18:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 19:00 – Turnir Cavaleresc – Cavaleri de Tabor
  • 20:00 – Farsa populara – U.N.A.T.C. I.L. Caragiale
  • 21:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Paldinilor de Terra Medies
  • 22:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei

Piata Vlad Dracul

  • 17:00 – Animatie medievala – Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dcaus, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Noua Acropola
  • 19:00 – Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde – Trupa Noua Acropola
  • 21:00 – Scoala de Dans, Muzica si Lupte scenice

Piata Ioana D’Arc

  • 18:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Cerb
  • 19:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor ArtGotica
  • 19:45 – Turnir Cavaleresc – Garda de Bistrita
  • 20:15 – Farsa populara – Trupa Cameleon

Piata Robin Hood

  • 16:30 – Spectacol pentru Copii – Trupa Anima
  • 17:15 – Spectacol pentru Copii – Trupa Destin
  • 18:00 – Spectacol pentru Copii – Trupa Hai Hui
  • 18:45 – Curtea Micilor Cavaleri – Budo Maris
  • 19:30 – Curtea Micilor Cavaleri – Bushi Shindo

Sambata 30 iulie

  • 10:00 – Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti si Taberelor Cavaleresti
  • 11:00 – Parada Cetatii – Toata suflarea festivalului – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Paladinii de Terra Medies, Cavaleri de Tabor, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Ordinul Cavalerilor Cerb, Lupus Dacus, Planxty Burke, Lyra, Terpischore, Os Trabucos – Portugalia, Holloenek – Ungaria, Teatrul Scena, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale Bucuresti, Trupa Hai Hui, Trupa Destin, Trupa Cameleon, Trupa Anima, Tobosarii Cetatii Bistrita, Tobosarul Cetatii Sighisoara

Piata Arthur

  • 10:00 – Deschiderea Taberelor Cavaleresti
  • 11:30 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Paladinilor de Terra Medies
  • 12:30 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Cerb
  • 13:00 – Turnir Cavaleresc – Garda de Bistrita
  • 14:00 – Pauza
  • 16:00 – Turnir Cavaleresc – Cavaleri de Tabor
  • 17:00 – Ordinul Cavalerilor Lup – Turnir Cavaleresc
  • 18:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 19:00 – Planxty Burke – concert
  • 19:45 – Ordinul Cavalerilor Lup – Turnir Cavaleresc
  • 20:30 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei
  • 21:30 – Lupus Dacus – concert
  • 22:15 – Marele Turnir al Cavalerilor – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Cavaleri de Tabor, Paladinii de Terra Medies, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Cerb, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara
  • 23:00 – Trabucos – concert
  • 00:00 – Holloenek – concert
  • 01:00 – Marea Sarbatoare – Dansul Festivalului
  • 01:30 – Retragere cu torte – Toata suflarea festivalului

Piata Martin Luther

  • 11:00 – Spectacol – Trupa Anima
  • 12:00 – Lyra – concert
  • 13:00 – Terpischore – concert
  • 14:00 – Pauza
  • 16:30 – Spectacol cu Stegari – Ordinul Cavalerilor ArtGotica
  • 17:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara
  • 18:00 – Lupus Dacus – concert
  • 19:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Paladinilor de Terra Medies
  • 20:00 – Trabucos – concert
  • 20:30 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 21:00 – Scoala de Dans, Muzica si Lupte scenice

Piata Vlad Dracul

  • 18:00 – Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde – Trupa de Teatru
  • 19:00 – Animatie medievala – Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dcaus, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Noua Acropola
  • 21:00 – Scoala de Dans, Muzica si Lupte scenice

Piata Ioana D’Arc

  • 16:00 – Lyra – concert
  • 17:00 – Scoala de Dans
  • 18:00 – Farsa populara – Teatrul Scena
  • 19:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Cerb
  • 20:00 – Turnir Cavaleresc – Garda de Bistrita
  • 20:30 – Spectacol de Commedia dell Arte – U.N.A.T.C. I.L. Caragiale

Piata Robin Hood

  • 16:30 – Spectacol pentru Copii – Trupa Anima
  • 17:15 – Spectacol pentru Copii – Trupa Destin
  • 18:00 – Spectacol pentru Copii – Trupa Hai Hui
  • 18:45 – Curtea Micilor Cavaleri – Budo Maris
  • 19:30 – Curtea Micilor Cavaleri – Bushi Shindo
  • 19:00 – Conferinta „Ioana D’Arc” – Noua Acropola – Hotel Sighisoara

Duminica 31 Iulie 2011

  • 11:00 – Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti
  • 11:30 – Parada Cetatii – Toata suflarea festivalului – Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Paladinii de Terra Medies, Cavaleri de Tabor, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Ordinul Cavalerilor Cerb, Lupus Dacus, Planxty Burke, Lyra, Terpischore, Os Trabucos – Portugalia, Holloenek – Ungaria, Teatrul Scena, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale Bucuresti, Trupa Hai Hui, Trupa Destin, Trupa Cameleon, Trupa Anima, Tobosarii Cetatii Bistrita, Tobosarul Cetatii Sighisoara
  • 12:00 – Animatie Tabere Cavaleresti

Piata Arthur

  • 16:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Paladinilor de Terra Medies
  • 17:00 – Turnir Cavaleresc – Cavaleri de Tabor
  • 18:00 – Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 19:00 – Planxty Burke – concert
  • 20:00 – „Merlin” – Eroul lumii medievale – Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Trupa Destin, Garda de Bistrita, Budo Maris, Bushi Shindo
  • 23:00 – Trabucos, Portugalia – concert
  • 23:30 – Holloenek, Ungaria – concert
  • 00:00 – Foc de Artificii
  • 00:15 – Marele Cantec al Festivalului – Holloenek – Ungaria , OsTrabucos – Portugalia ,
  • Planxty Burke, Lupus Dacus
  • 01:00 – Inchiderea Festivalului / Retragere cu torte – Toata Suflarea Festivalului

Piata Martin Luther

  • 16:30 – Spectacol cu Stegari – Ordinul Cavalerilor ArtGotica
  • 17:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Lup
  • 18:00 – Holloenek – concert
  • 19:00 – Trabucos – concert
  • 20:00 – Turnir Cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei

Piata Vlad Dracul

  • 18:00 – Noua Acropola – Trupa de Teatru
  • 19:00 – Animatie medievala – Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Noua Acropola
  • 21:00 – Scoala de Dans, Muzica si Lupte scenice

Piata Ioana D’Arc

  • 16:00 – Teatrul Scena – Farsa
  • 16:45 – Lyra – concert
  • 17:30 – Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Turnir Cavaleresc
  • 18:15 – Ordinul Cavalerilor Cerb – Turnir Cavaleresc
  • 18:45 – Terpischore – concert
  • 19:30 – Garda de Bistrita – Turnir Cavaleresc
  • 20:00 – Spectacol – U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”

Piata Robin Hood

  • 16:30 – Spectacol pentru Copii – Trupa Anima
  • 17:15 – Spectacol pentru Copii – Trupa Destin
  • 18:00 – Spectacol pentru Copii – Trupa Hai Hui
  • 18:45 – Curtea Micilor Cavaleri – Budo Maris
  • 19:30 – Curtea Micilor Cavaleri – Bushi Shindo
  • 00:00 Foc de artificii
  • 01:00 Inchiderea Festivalului / Retragere cu torte – Toata suflarea festivalului
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro