Inalti oficiali UE: Fara unitate, Europa este in pericol. Daca zona euro se destrama, UE nu ii va supravietui mult timp
Tarile europene trebuie sa fie unite in fata crizei ce afecteaza zona euro, altfel existand riscul ca Europa sa nu mai supravietuiasca mult timp, au avertizat, miercuri, mai multi eurodeputati si inalti reprezentanti ai forurilor europene, in cadrul unor dezbateri pe tema crizei economice, care au avut loc la Parlamentul European. „Daca zona euro se destrama, UE nu ii va supravietui mult timp”, a spus, intre altele, ministrul polonez de Finante, Jacek Rostowski.
Acesta este doar unul dintre oficialii care au atras atentia, in cursul dezbaterilor de azi, cu privire la criza economica ce ameninta, dupa cum au spus vorbitorii, chiar viitorul Uniunii Europene.
Ministrul polonez de Finante, Jajek Rostowski, a avertizat ca UE este in pericol de colaps, daca aceasta criza nu este solutionata rapid, iar Europa trebuie salvata cu orice pret, dupa cum relateaza Warsaw Business Journal. „Nu trebuie sa ne dezamagim, daca euro se prabuseste, Europa nu va supravietui socului prea mult timp”, a afirmat el.
Tot Rostowski este citat si de AFP spunand ca nu este exclusa aparitia unui razboi in Europa, daca problemele financiare actuale slabesc extrem Uniunea Europeana, fondata pe ruinele celui de-al doilea razboi mondial.
La randul sau, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a descris criza drept cea mai importanta provocare a ultimei generatii. Este o lupta (…) pentru viitorul economic si politic al Europei”.