Sari direct la conținut

Inapoi la Das Auto. Volkswagen revine in zona profitului, inregistrand in 2016 un plus de 7,1 miliarde euro

HotNews.ro
Sigla Volkswagen, Foto: Volkswagen
Sigla Volkswagen, Foto: Volkswagen

​​In pofida unor uriase compensatii datorate scandalului Diesel, Volkswagen a revenit la „cifrele negre”, ajutat de chinezi. Cifra de afaceri in 2016 a crescut cu 4 miliarde, atingand 217,3 miliarde euro. Iar profitul anului trecut s-a ridicat la 7,1 miliarde euro, dupa cum a comunicat VW vineri, 24 februarie. In 2015, compania a inregistrat un minus de aproape 1,6 miliarde euro, aceasta fiind cea mai mare pierdere din istoria concernului auto german cu sediul la Wolfsburg.

Pierderile au fost datorate uriasului scandal de manipulare a emisiilor de gaze la automobilele pe motorina, asa-numitul Dieselgate. In urma acestuia si a unor plangeri colective in instantele din SUA, VW a trebuit sa faca fata proceselor si cererilor de despagubire pentru riscuri,venite de la clientii americani. In total, VW a cumulat ”influente negative” in valoare de 7,5 mld. Euro, dintre care 6,4 miliarde „pentru tematica Diesel”.

Fara aceste pagube, VW ar fi fost super-campion. Profitul operativ al companiei ar fi urcat la 14,6 miliarde euro, o crestere-record de 14%. La tragerea liniei de bilant, randamentul operativ anterior deducerii „costurilor speciale” (compensatorii) a fost de 6,7%.

Lichiditatea neta la nivel de concern atinge 27,2 mld. Euro, iar oferta de dividende este de 2 euro/actiune, respectiv 2,06/actiune preferentiala. Intre marii actionari ai VW se numara familiile Porsche si Piech, landul Saxonia Inferioara si emiratul Qatar.Anul trecut, dividendele acordate de VW au atins un mini-record, de 17 centi/actiune.

Cum se explica aceasta „lovitura de gratie” data de producatorii auto nemti reclamantilor americani? Simplu. Prin orientarea spre alte piete, din alte zari. Chinezii par a nu fi asa sensibili la noxele auto, la poluare in general. Sau nu au un sistem de case de avocatura asa bine pus la punct ca americanii, decise sa scoata bani si din apa seaca, ca sa nu mai vorbim de marile concerne.

In 2016, VW si-a putut majora cifra de afaceri cu 4 procente, datorita cresterii exporturilor catre China. Cu 10,3 milioane de automobile produse pe an, VW a detronat Toyota ca producator auto de varf, pe plan international.

Profitul de anul trecut nu umple doar buzunarele actionarilor, ci si ale top-managerilor din concern. La finele sedintei Consiliului de administratie de saptamana trecuta, VW a comunicat si noul sistem de remunerare a acestora. Dat fiind scandalul Dieselgate si masiva presiune mediatica asupra companiei, „portiile s-au micsorat”.

Presedintele CA va incasa pe viitor „maximum 10 milioane euro pe an”, iar membrii CA cel mult 5,5 milioane. In plus, sistemul criteriilor de acordare a bonificatiilor va fi inasprit. In contrapartida insa, se ridica plafonul salariului fix.

Modificarea in sistemul de salarizare la varf a VW pare sa fi fost influentata de presa negativa de luna trecuta, din Germania. In 16 ianuarie, Stern dezvaluia avantajele imobiliare ale fostului sef, Martin Winterkorn, prin intermediul unei firme-fiice a VW, Volkswagen Immobilien GmbH, care ii inchiriase cu doar 5euro/mp o vila de lux, cu suprafata de 400 mp. In plus, firma ii platise extravagante costuri de incalzire, in valoare de 60.000 euro ale unui elesteu din gradina in care Winterkorn crestea crapi.

Potrivit informatiilor publicatiei Bild, seful pensionat al VW primeste de anul acesta „o pensie de intreprindere” in valoare de „peste 3000 de euro pe zi”. In plus, pana la sfarsitul vietii, el beneficiaza de masina de firma. Winterkorn a fost „capul cazut” la VW in urma Dieselgate, el demisionand in septembrie 2015. Insa ii merge bine.

Mai putin bine ii merge unui manager VWgerman care a fost,pana in martie 2015, responsabil in SUApentruproblemele de mediu ale concernului german. Dupa cum precizeaza pagina de bursa a primei televiziuni de stat germane, ARD, barbatul de 48 de ani a fost luna trecuta arestat de FBI si, „in cel mai rau caz, il pasc 169 de ani de inchisoare”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro