Sari direct la conținut

Inaugurare cu fast: Două companii se pregătesc de scoaterea unor cantități de gaze din Marea Neagră, dar nu este suficient

HotNews.ro
Inaugurare gaze Marea Neagra, Foto: AGERPRES
Inaugurare gaze Marea Neagra, Foto: AGERPRES

​Americanii de la Black Sea Oil & Gas și compania românească Grup Servicii Petroliere (GSP) au lansat, joi, cu mare fast, începerea lucrărilor de instalare a conductei de peste 120 de km, care va aduce gazele din perimetrul Midia la țărm. Evenimentul este important, dar și campania electorală este în toi, așa că s-au strâns pentru a vorbi despre importanța exploatării gazelor din Marea Neagră numeroase persoane importante: premierul Ludovic Orban, miniștri, ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman. Deocamdată, marile exploatări încă rămân în așteptare, în condițiile în care legislația nu a fost modificată pentru a deveni mai prietenoasă cu investitorii.

Adică, acum încep lucrările pentru aducerea gazelor aflate în zăcăminte de mică adâncime, însă cele de la mare adâncime, din perimetrul Neptun, unde s-ar găsi cantități mult mai mari, încă au de așteptat. Deciziile de investiție în Marea Neagră au întârziat foarte mult din cauza legislației nefavorabile companiilor care dețin licențele. OMV Petrom, care deține licență pentru perimetrul Neptun, alături de americanii de la Exxon, amână de la an la an decizia de investiții. Companiile solicită modificarea Legii Offshore, însă lipsește voința politică. Actualul Guvern spune că vrea modificare prin Parlament, însă doar când va exista consens politic.

Dar asta nu înseamnă că nu sunt importante și gazele din perimetrul Midia, mai ales că acestea ar putea acoperi, la intrarea în producție, circa 10% din necesarul de gaze al României. Însă nu este suficientă această inaugurare organizată cu fast, în mijlocul unei campanii electorale, având în vedere potențialul uriaș de investiții în Marea Neagră. Și aceasta în condițiile în care România a căpătat recent un rival în Marea Neagră.

Reamintim că Turcia a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ de gaze naturale „din istoria sa”. „Turcia a făcut în Marea Neagră cea mai mare descoperire de gaze naturale din istoria sa”, a afirmat Erdogan, într-un discurs la Istanbul, precizând că rezervele sunt estimate la 320 de miliarde metri cubi. Pentru comparație, zăcămintele din zona românească a Mării Negre sunt estimate la 200 miliarde de metri cubi. Zona este în apropierea perimetrului Neptun, unde a fost descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii, în urmă cu opt ani.

„România nu ar trebui să importe în acest moment niciun metru cub de gaze”

Dar amânarea modificării legii Offsore nu a împidicat oficialii prezenți la eveniment să susțină că exploatarea gazelor din Marea Neagră este o prioritate. „Pentru noi, pentru Guvernul României, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, a fost, este şi va fi o prioritate. Azi, aici, asistăm la un pas important din acest proiect, o investiţie americană de peste 500 milioane de euro, prin care gazul românesc din Marea Neagră va ajunge în final în casele românilor. Este un program ambiţios pe care guvernul şi l-a luat, de a aduce gazul românesc în casele romanilor, de a avea surse noi de gaze la dispoziţie. Azi, prin începerea lucrărilor la instalarea conductei subterane marine vom avea certitudinea că anul viitor prima molecula de gaz va curge prin aceste conducte. Îmi doresc ca acest parteneriat strategic cu Statele Unite, această latură economică să continue”, a declarat Virgil Popescu, ministrul economiei, potrivit Agerpres.

Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil& Gas, nu a ratat ocazia să amintească de toată legislaţia ostilă investiţiilor. „Ca proiectele din Marea Neagră să ia avânt este absolut necesar ca toată legislaţia ostilă investiţiilor în zăcămintele de hidrocarburi din Marea Neagră, care a fost adoptată în 2018, să dispară complet. Iar acele reguli care în acest moment permit companiilor străine şi producătorilor străini să aducă resurse naturale în România în detrimentul companiilor şi producătorilor locali trebuie să dispară. România trebuie să se asigure că poate produce fără probleme gaze proprii şi că se opreşte din importuri”, a spus Mark Beacom, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat că legea privind taxele suplimentare nu este sustenabilă şi va omorî industria, menţionând că le-a spus acţionarilor companiei să nu fie îngrijoraţi şi să meargă mai departe, pentru că legea va fi modificată până când va demara producţia. Beacom a precizat că în acest domeniu competiţia este acerbă, dar „este alegerea României dacă va câştiga competiţia pentru care are toate atuurile şi însuşirile necesare, sau o va pierde”.

Beacom a avertizat că nu trebuie uitat că România nu este singura ţară cu deschidere la Marea Neagră. „Are şi alţi vecini care, cu disperare, încearcă să ajungă la momentul la care se află ea acum. Am vazut şi l-am auzit pe preşedintele Turciei cum a vorbit despre o descoperire semnificativă în Marea Neagră. Şi ceea ce este absolut remarcabil este cât de mândru este preşedintele Turciei când vorbeşte în numele statului turc despre această descoperire de gaze şi cât de încrezător este atunci când vorbeşte despre oportunităţile viitoare ale Turciei (…) România trebuie să fie mândră de resursele pe care le are şi trebuie să lucreze ca să le poată pune în valoare, trebuie sa fie încrezătoare că poate pune în producţie aceste resurse şi că îşi poate valorifica potenţialul la adevărata valoare şi poate să facă proiecte similare”, a mai spus Beacom.

Acesta a amintit că proiectul reprezintă doar o mică parte a potenţialului economic al părţii române a Marii Negre şi că România nu ar trebui să importe în acest moment niciun metru cub de gaze.

„Sper ca acest proiect să fie punctul de pornire ca România să înceapă să culeagă absolut toate beneficiile pe care le poate avea în urma exploatărilor din Marea Neagră. (…) Cred că nimeni nu îşi doreşte, uitându-ne la România, să importe gaze de la alţi producători aflaţi în jurul Mării Negre, în condiţiile în care are un potenţial atât de mare. De fapt, România nu ar trebui să importe în acest moment niciun metru cub de gaze. Toţi aceşti bani care se plătesc pentru importuri se duc în afara ţării”, a punctat oficialul BSOG, companie parte a Carlyle International Energy Partners.

Ce înseamnă gazele din perimetrul Midia?

Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD prevede o staţie de tratare a gazelor – la 2 km de ţărm, 4,3 km de conducte terestre, 121 km de conducte offshore, platforma de producţie ANA, cu 4 sonde (70 metri adâncimea apei), 18 km conducte conectoare între zăcămintele ANA şi Doina, sonda Doina (85 m adâncimea apei). Toate cele 5 sonde de producţie vor fi forate de GSP Uranus. Există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie la un volum de circa 1 miliard de metri cubi pe an.

Președintele Grup Servicii Petroliere, Gabriel Comănescu, susține că primele gaze din zăcămintele din Marea Neagră care fac obiectul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia din largul Marii Negre al Black Sea Oil & Gaz, ar putea intra în sistemul naţional de transport undeva la mijlocul anului viitor. Comănescu spune că a început de câteva zile instalarea conductei subterane, că distanţa până la contactul cu apa este de 150 de metri, iar în total are 1,5 kilometri. „Conducta submarină trece pe sub plajă. Urmează, după ce se sapă această sondă, tragerea conductei prin sondă, în câteva zile (…) În luna noiembrie estimăm că se va instala platforma de producţie, urmând ca undeva sfârşitul lui decembrie platforma Uranus să intre în funcţiune pentru foraj. Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi să sperăm că ne ajută şi vremea, undeva la mijlocul anului următor primul gaz va intra în sistemul naţional de transport”, a spus Comănescu, potrivit Agerpres.

BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a ENGIE pentru întreaga producţie de gaze naturale, mai puţin cota pe care producătorii sunt obligaţi să o vândă pe piaţa centralizată, şi un contract de transport al gazelor naturale cu Transgaz pentru o perioadă de 15 ani.

Pentru mai multe amănunte, citește și

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro