Inca o licitatie IT gigant la STS: Aproape 40 milioane de lei pentru cresterea capacitatii de interconectare intre sistemele IT din administratia publica centrala si locala
Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a lansat o noua licitatie deschisa pentru ‘Cresterea capacitatii de interconectare a sistemelor informatice si bazelor de date ale institutiilor publice centrale cu sistemele informatice si bazele de date ale structurilor lor teritoriale si ale structurilor administratiei publice locale’, contract cu o valoare estimata de 39,86 milioane lei (inclusiv TVA), conform unui anunt publicat joi in SEAP. Atat acest proiect, cat si alte doua licitatii lansate cu o zi in urma in valoare cumulata de 66,5 milioane lei, au termene de implementare foarte scurte – 5 luni de la atribuirea contractului, in conditiile in care toate sunt finantate prin fonduri UE care mai pot fi accesate pana la 31 decembrie 2015.
STS organizeaza si coordoneaza activitatile in domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din Romania. Serviciul administreaza, exploateaza si dezvolta o retea de comunicatii integrate (voce-video-date), de anvergura nationala, cu puncte de prezenta in municipiul Bucuresti, in toate municipiile resedinta de judet precum si in majoritatea localitatilor urbane si rurale.
Autoritatile publice ale statului roman in folosul carora functioneaza telecomunicatiile speciale sunt:
– Parlamentul Romaniei;
– Administratia Prezidentiala;
– Guvernul Romaniei;
– Institutiile care desfasoara activitati in domeniul apararii, sigurantei nationale si ordinii publice;
– Administratia publica centrala si locala;
– Autoritatea judecatoreasca:
– Curtea Suprema de Justitie;
– Ministerul Public;
– Consiliul Superior al Magistraturii;
– Curtea de Conturi;
– Curtea Constitutionala;
– Organele de conducere din cadrul organismelor guvernamentale si al unor organisme neguvernamentale de interes national.
Obiectivul achizitiei, conform informatiilor din caietul de saricini (vezi documentul atasat), este cresterea capabilitatilor de transport ale retelei de comunicatii integrate administrata in prezent de Serviciul de Telecomunicatii Speciale astfel incat:
- i) reteaua sa permita furnizarea de servicii de date de banda larga si mare viteza beneficiarului final (pana la 1 Gbps);
- ii) sa se asigure cresterea capacitatii de transfer la nivel national a retelei de comunicatii integrate de la 4 x 2,5 Gbps la 3 x 100 Gbps;
- iii) sa se pastreze si sa se imbunatateasca nivelul de calitate a serviciilor furnizate in mod curent;
- iv) reteaua sa asigure mentinerea unui nivel de disponibilitate a serviciilor furnizate in mod curent de 99,999%;
- v) sa se elimine posibilitatea ca deranjamentul unei singure resurse fizice de transport sa afecteze mai multe resurse virtuale la nivelul retelei;
- vi) tehnologia de transport IP sa fie la baza tuturor palierelor retelei;
- vii) nivelul 3 OSI – retea sa suporte atat protocolul IPv4 cat si IPv6, precum si planuri de adresare atat private cat si publice;
- viii) reteaua trebuie sa ofere suport pentru serviciile furnizate in mod curent si sa asigure compatibilitatea deplina cu echipamentele existente ale beneficiarului;
- ix) reteaua trebuie sa ofere atit servicii de tip ‘real time’ cat si ‘non real time’ (best effort);
- x) reteaua trebuie sa ofere servicii de comunicatii de tip punct la punct (peer-to-peer) si de tip client-server;
- xi) reteaua trebuie sa suporte traficul generat de serviciile de urgenta.
In document se mai spune ca „din punct de vedere al achizitiei, reteaua de comunicatii integrate este formata din:
- – reteaua backbone
- – reteaua de distributie servicii.
Mediile de transmisie (resursele de comunicatii) utilizate de reteaua de comunicatii integrate (voce-video-date) sunt:
- a) pentru reteaua backbone:
- – infrastructura de cabluri de fibra optica aflata in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale
- – resurse de fibra optica puse la dispozitia Serviciului de Telecomunicatii Speciale pentru utilizare de catre TransElectrica S.A.;
- b) pentru reteaua de distributie servicii:
- – infrastructura de cabluri de fibra optica si de cabluri de cupru aflata in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale;
- – reteaua de radiorelee de transport aflata in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale.
In privinta conditiilor de participare la licitatie, in anuntul din SEAP se precizeaza ca media cifrei de afaceri globale a ofertantului pe ultimii 3 ani (2012, 2013 si 2014) trebuie sa fie cel putin egala cu 10.000.000 lei
La capitolul capacitate tehnica, se mentioneaza ca „ofertantul trebuie sa fi livrat, respectiv instalat, configurat si pus in functiune in ultimii trei ani, calculati pana la data limita de depunere a ofertelor, produse similare in valoare cumulata de minim 5.000.000 lei fara TVA”
Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente: 27.03.2015. Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 03.04.2015. In aceeasi zi va avea loc si deschiderea ofertelor.
Acest proiect este finantat prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice – POS CCE 2007-2013, fonduri care mai pot fi accesate pana la sfarsitul acestui an.
Amintim ca in urma cu o zi, STS a lansat alte doua licitatii IT finantate tot prin acest program operationale POS CCE.
Pentru detalii citeste si: