Incalcarea legislatiei de achizitii publice, in topul problemelor identificate de Curtea de Conturi Europeana, la nivelul UE/ Exemple din Romania
Raportul anual referitor la executia bugetului UE privind exercitiul financiar 2012, publicat in aceasta saptamana de Curtea de Conturi Europeana (ECA), releva ca un procent de 4,8% (indicele de eroare) din totalul sumelor platite din bugetul UE a fost afectat de erori. Toate domeniile care acopera cheltuieli operationale au fost afectate de un nivel semnificativ de eroare in 2012, arata comunicatul ECA, pe primul loc aflandu-se „incalcari grave ale normelor privind achizitiile publice”, reprezentand aproape o treime din totalul erorilor (vezi grafic). Raportul Curtii include doua exemple de situatii in care au fost remarcate probleme in procedurile de achizitii publice, in cadrul proiectelor cu fonduri UE, in Romania.
Cazuri de incalcare a normelor privind achizitiile publice, in Romania
Sesizarea Curtii:
Caseta 4.3 /. Exemplu de eroare privind eligibilitatea: incalcarea normelor privind achizitiile publice In Romania, beneficiarul (o municipalitate rurala) a solicitat sprijin pentru un proiect de investitii care includea o retea de alimentare cu apa potabila, un sistem de canalizare, modernizarea drumurilor locale si o cladire destinata comunitatii. Sapte ofertanti au depus oferte, cinci dintre acestea fiind respinse de beneficiar intrucat nu indeplineau cerintele. Curtea a constatat ca ofertantul castigator nu indeplinea doua cerinte stabilite in cadrul procedurii si ca, in plus, alte oferte fusesera excluse tocmai pentru ca nu indeplineau aceste cerinte. Din cauza neconformitatii cu documentatia de atribuire si a nerespectarii principiului tratamentului egal, aspecte care au inf luentat rezultatul procedurii de achizitii, cheltuielile in cauza sunt neeligibile. Curtea a constatat cazuri de incalcare a normelor in materie de achizitii publice si in Spania (Andaluzia), Franta, Lituania, Polonia si Slovenia.
Vezi graficul publicat de ECA si citeste articolul integral pe EurActiv.ro.