Skip to content

Incendiu catastrofal la o fabrică din China. Bilanțul provizoriu este de 28 de victime

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Incendiul izbucnit joi la o fabrică de încălţăminte din China, unde oamenii au rămas blocaţi timp de mai multe ore după izbucnirea flăcărilor, s-a soldat cu 28 de morţi, un prim bilanţ după ce preşedintele chinez Xi Jinping a evocat „pierderi grele de vieţi omeneşti”, informează AFP şi Xinhua, citate de Agerpres.

Incendiul a izbucnit în jurul prânzului (ora 04:00 GMT) la fabrica de încălţăminte Huiteng, situată în oraşul Jinjiang din provincia Fujian (sud-estul Chinei).

Echipele locale de pompieri şi de salvare au desfăşurat 183 de persoane şi 35 de vehicule, a anunţat Ministerul chinez pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă într-un comunicat, ceea ce stârneşte temeri privind pierderi semnificative de vieţi omeneşti şi pagube materiale.

Imaginile transmise în direct de televiziunea de stat CCTV au arătat pompieri stropind cu apă o clădire cu mai multe etaje, albă şi albastră, înnegrită de flăcări şi cu un fum gros ieşind pe ferestre.

Unele persoane au rămas blocate în interiorul fabricii şi nu s-a putut ajunge la ele, a relatat agenţia oficială de ştiri chineză Xinhua.

China a lansat o campanie împotriva riscurilor de incendiu în clădirile înalte în noiembrie, după ce un incendiu uriaş a cuprins mai multe turnuri rezidenţiale din Hong Kong, omorând 168 de persoane.