Incendiu la o fabrica de confectii din Capitala, doua persoane ar fi blocate la etaj
HotNews.ro
Un incendiu a izbucnit, joi seara, la cladirea unei fabrici de confectii din sectorul 2 al Capitalei, pompierii incercand sa salveze doua persoane care ar fi blocate la unul dintre etaje, au declarat, pentru Mediafax, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti.
Incendiul afecteaza cladirea fabricii cunoscute ca fosta Matasea Populara.
„Fumul este foarte puternic. Se incearca salvarea persoanelor din interior cu o autoscara”, au mai spus sursele citate.
Dupa alerta la 112, la fata locului au sosit trei autospeciale de pompieri, o masina de descarcerare si una de prim ajutor.