Incendiu puternic la un spital de psihiatrie din Timis, zeci de bolnavi evacuati
Un puternic incendiu a izbucnit, duminica seara, la un pavilion al Spitalului de Psihiatrie din orasul Gataia, judetul Timis, iar zeci de pacienti, printre care 25 netransportabili, au fost evacuati de catre personalul unitatii medicale, transmite News.ro.
Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit in zona acoperisului de tabla al unui pavilion al Spitalului de Psihiatrie din orasul Gataia, din judetul Timis. Cladirea are un etaj si gazduia 25 de pacienti netransportabili.
Angajatii spitalului au reusit sa ii evacueze pe cei 25 de pacienti din pavilionul in care izbucnise incendiul, dar si pe pacientii din pavilionul invecinat.
Echipaje de pompieri de la statiile din Gataia, Birda, Deta si Timisoara incearca, la ora transmiterii acestei stiri, sa stinga incendiul.
Pompierii spun ca imobilele au toate avizele necesare si ca, cel mai recent, spitalul a fost verificat de catre pompieri in luna decembrie 2016 cand au fost respectate toate regulile legate de prevenirea incendiilor.
Dupa ce vor stinge flacarile, pompierii urmeaza sa stabileasca si cauza acestui incendiu.