Incepand de vineri, consumatorii capata drepturi sporite in relatiile cu profesionistii- bancile, asiguratorii, operatorii de telefonie s.a.
In Monitorul de miercuri a fost publicata o ordonanta de urgenta ce modifica reglementarile cu privire la drepturile si obligatiile consumatorilor in raporturile cu profesionistii. Ordonanta va intra in vigoare vineri 13 iunie si se va aplica la orice tip de contract intre profesionisti si consumatori, inclusiv la contractele semnate electronic. Printre prevederi este si cea prin care un contract semnat la distanta poate fi reziliat unilateral de consumator intr-un termen de 14 zile. Daca au fost achizitionate produse, acestea trebuiesc returnate intr-un termen de 14 zile pentru a se considera inchis contractul.
Cine este considerat profesionist?
Amintim faptul ca profesionist este orice persoana fizica sau juridica, atat de drept privat cat si de drept public, care isi desfasoara activitatea in domenii comerciale, industriale, de productie, artizanale ori practica profesii libere si semneaza contracte cu beneficiarii sai. Consumatorul este orice persoana fizica sau orice grup de persoane fizice asociate, ce achizitioneaza bunuri sau servicii de la profesionisti.
Foarte important: ordonanta se aplica la orice tip de contract intre profesionisti si consumatori, inclusiv la contractele semnate electronic.
- Legiuitorul a precizat in mod expres ca daca exista alte acte normative in vigoare aflate in contradictie cu prezentele prevederi din ordonanta, aceasta din urma prevaleaza. Sunt excluse din obiectul ordonantei serviciile sociale, serviciile de sanatate, jocurile de noroc, serviciile financiare, schimbarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor imobile si alte cateva servicii specializate.
Obligatii preliminare pentru profesionisti
Inainte de a semna un contract, profesionistul trebuie sa informeze consumatorul cel putin cu urmatoarele aspecte:
- principalele caracteristici ale produselor si serviciilor;
- identitatea profesionistului, inclusiv denumirea si adresa sa;
- pretul total al produselor cu toate taxele incluse si modalitatile de plata;
- mentiuni cu privire la garantiile legale;
- durata de valabilitate a contractului;
- conditiile de incetare ale contractului;
- eventuale proceduri de prelungire automata.
Nota: sarcina probei cu privire la informarea consumatorului este in seama profesionistului.
Obligatii de informare pentru contractele semnate la distanta (semnate electronic) si contractele semnate in afara spatiilor comerciale (in alte incinte decat cele de afaceri).
Profesionistul trebuie sa informeze consumatorul asupra mai multor aspecte cu privire la bunurile si serviciile livrate/prestate, dintre care le amintim pe cele mai importante:
- caracteristicile principale ale produselor si serviciilor;
- identitatea profesionistului, adresa postala;
- pretul total ce include toate taxele sau procedura de calcul a pretului, daca acesta este compus din mai multe componente;
- costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanta in vederea incheierii contractului;
- modalitatile de plata;
- garantiile legale.
Foarte important: un contract semnat la distanta poate fi reziliat unilateral de consumator intr-un termen de 14 zile. Daca au fost achizitionate produse, acestea trebuiesc returnate intr-un termen de 14 zile pentru a se considera inchis contractul.
- Daca profesionistul nu a transmis consumatorului dreptul de retragere, in acest caz, perioada de retragere se prelungeste cu pana la 12 luni dupa primele 14 zile.
- Dreptul de retragere al consumatorului trebuie sa fie exprimat neechivoc de catre acesta, cu informarea profesionistului. Acesta poate folosi fie un formular de retragere prevazut chiar de ordonanta, fie de a comunica intr-o forma neechivoca stabilita de catre consumator decizia de retragere din contract.
- Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere dintr-un contract revine consumatorului.
- In cazul retragerii, profesionistul trebuie sa ramburseze toate sumele pe care le-a primit in maxim 14 zile de la informarea de retragere a consumatorului.
- Consumatorul este obligat sa restituie produsele achizitionate intr-un termen de maxim 14 zile de la data retragerii din contract.
Ordonanta prevede si cateva exceptii, situatii in care consumatorul nu se poate retrage dintr-un contract dintre care amintim:
- in cadrul contractelor de prestari servicii, cand acestea au fost efectuate cu acordul expres al consumatorului iar acesta a fost informat ca isi pierde dreptul de retragere;
- pentru produse confectionate dupa specificatiile prezentate de consumator sau personalizate in mod clar;
- furnizarea de inregistrari audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate dupa livrare;
- furnizarea de ziare periodice si reviste, cu exceptia contractelor de abonament pentru astfel de publicatii;
- furnizarea de continut digital care nu este livrat pe suport material, cand prestarea a fost efectuata cu acordul consumatorului iar acesta a fost instiintat ca isi va pierde dreptul de retragere.
Foarte important: exista cel putin 25 fapte considerate contraventii de catre aceasta ordonanta, cu sanctiuni de la 1.000 lei la 5.000 lei, in functie de gravitatea contraventiei.
Ordonanta intra in vigoare incepand cu data de 13 iunie 2014 si se aplica pentru contractele semnate dupa intrarea in vigoare a acesteia.
Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.