Incident feroviar la Craiova – Mecanicul unui tren de călători a depășit semnalul și a intrat pe linia pe care era garat un tren de marfă
În noaptea de duminică spre luni s-a petrecut un incident feroviar în gara Craiova, după ce mecanicul unui tren CFR Călători a depășit semnalul aflat pe culoarea roșie și a intrat pe linia pe care era garat un tren de marfă al Grup Feroviar Român, scrie publicația Club Feroviar.
Trenul IRN 1992 a plecat duminică seara la ora 18,09 din Timișoara Nord, cu destinația finală stația Mangalia, pentru un drum de 15 ore.
La ora 1,40, la intrarea în stația Craiova, mecanicul de locomotivă a depășit semnalul aflat pe culoarea roșie și a intrat pe linia pe care era garat un tren de marfă al Grup Feroviar Român.
Directorul general al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru, a declarat pentru Club Feroviar că mecanicul nu a apăsat butonul „depășire ordonată”, iar locomotiva nu avea instalația Indusi izolată, astfel că trenul a fost înfrânat.
Potrivit lui Dumitru, locomotiva nu a depășit cu mult semnalul, însă acest incident feroviar va fi investigat de o manieră foarte serioasă, de către o comisie condusă de un inspector din cadrul AGIFER. „Am luat deja înregistrările de pe locomotivă și se fac cercetări în momentul de față, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului”, a mai spus șeful AGIFER.