Incidenta cancerului de piele a crescut alarmant, in special in randul tinerilor. Fenomenul este legat si de saloanele de bronzat – studiu
Incidenta cancerului de piele cunoaste o crestere alarmanta in Statele Unite in randul persoanelor sub 40 de ani, in ultimele decenii, potrivit unui studiu publicat luni si care atribuie partial acest fenomen utilizarii saloanelor de bronzat, relateaza AFP.
Cercetatorii au analizat statisticile pacientilor cu varste cuprinse intre 18 si 39 de ani, diagnosticati pentru prima oara cu un melanom intre 1970 si 2009.
Ei au constatat ca, pe parcursul acestei perioade, incidenta acestui cancer a crescut de opt ori la femei si de patru ori la barbati.
Pe ansamblul unei vieti, riscul de melanom este mai mare la barbati decat la femei dar pe segmentul tinerilor se inregistreaza o statistica diferita, precizeaza autorii acestui studiu, condus de dr Jerry Brewer, un dermatolog de la Mayo Clinic.
Cercetatorii au studiat un grup de populatie din comitatul Minnesota (nord) analizat de Mayo Clinic de mai multe decenii. Studiul a fost publicat in editia din aprilie a revistei Mayo Clinic Proceedings.
„Ne asteptam la o crestere neta a incidentei, asa cum aratau si celelalte studii anterioare, dar am gasit incidente mai mari decat cele ale, spre exemplu, Institutului national american al cancerului (NCI), in special in segmentul de varsta de 20 si 30 de ani”, subliniaza autorii studiului.
Potrivit acestora, explozia de cancere de piele la tinerii adulti se explica si prin folosirea saloanelor de bronzat, in special la femei.
„Un studiu recent arata ca persoanele care recurg frecvent la lampa de bronzat au 74% mai multe sanse sa dezvolte un melanom si stim ca tinerele femei le folosesc mai des decat tinerii barbati”, precizeaza dr Brewer.