India: Salariul mediu ar urma sa creasca cu 10% in 2013, cel mai puternic avans din regiunea Asia-Pacific
Salariul mediu al indienilor ar urma sa creasca in acest an cu 10,3%, in ciuda celui mai slab avans al economiei de zece ani, potrivit previziunilor unui grup independent, publicate miercuri si citate de AFP.
Aceste estimari raman sub cresterea salariala de 15% inregistrata inainte de inceperea crizei financiare mondiale, in 2008, atunci cand economica indiana crestea cu 10%, subliniaza Aeon Hewitt, un grup international specializat in resurse umane.
India ar urma sa depaseasca, in acest fel, celelalte tari din regiunea Asia-Pacific in ceea ce priveste cresterea salariilor, si in special China, celalalt gigant asiatic, unde salariile ar urma sa creasca cu 9,3%, potrivit acestui studiu.
Anchetele au fost efectuate in randul a 500 de intreprinderi indiene dar ele nu reflecta decat 7% din forta de munca angajata in asa-numitul sector „organizat”, precum grupurile private sau publice. Sectorul denumite „neorganizat” angajeaza majoritatea zdrobitoare a indienilor.
„Increderea directorilor de intreprindere continua sa se imbunatateasca” in India, a comentat Sandeep Chaudhary, consultant la Aeon Hewitt.
Filipine si Malaezia ar urma sa inregistreze cresteri salariale de 7,2% in acest an, Hong Kong de 4,8%, Singapore de 4,7% iar Australia de 4,2%.
Japonia ar urma sa inregistreze cea mai redusa crestere salariala, de 2,4%, potrivit acestui studiu.