Sari direct la conținut

Indicele Buffett a ajuns la 171%, semnalând că o corecție a piețelor ar putea avea loc în curând

HotNews.ro
Warren Buffett, Foto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia
Warren Buffett, Foto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia

Indicele de piață favorit al miliardarului și investitorului legendar Warren Buffett a urcat la 171%, un semnal că piața bursieră ar putea fi supraîncinsă după câștigurile din ultima perioadă și că o corecție a piețelor ar putea fi după colț, relatează Markets Insider.

„Indicele Buffett” ia capitalizarea totală de piață a tuturor acțiunilor tranzacționate pe bursă în Statele Unite și o împarte cu Produsul Intern Brut american din ultimul trimestru, oferind un indicator aproximativ cu privire la valoarea acțiunilor raportată la dimensiunea economiei.

Indicele Total de Piață Wilshire 5000 a crescut cu 22% anul acesta, capitalizarea sa ajungând la 46,32 trilioane de dolari la închiderea burselor vinerea trecută și la cel mai mare nivel din martie 2022.

Câștigurile sale au fost alimentate de creșterea cu 19% a indicelui S&P 500 și a indicelui Nasdaq Composite cu 37% de la începutul anului, investitorii recâștigându-și încrederea în piață în contextul „boom”-ului înregistrat de domeniul inteligenței artificiale, așteptărilor legate de tăierea dobânzilor de referință de către Fed și optimismului că economia americană nu va intra într-o recesiune severă în cele din urmă.

Cu toate acestea, banca de investiții JPMorgan Chase avertiza la sfârșitul lunii iunie că Statele Unite ar trebui să se pregătească pentru o recesiune de tipul „broaștei fierte” în contextul înăspririi politicilor de dobândă monetară din cauza inflației ridicate.

Indicele Buffett și-a demonstrat din nou utilitatea anul trecut

În același timp, primele date estimative publicate de Biroul de Analiză Economică al guvernului american pentru trimestrul doi al anului plasează PIB-ul SUA la 26,84 de trilioane de dolari, ceea ce înseamnă că indicele Buffett a ajuns la 171% până la închiderea de vineri a burselor.

Warren Buffet a declarat despre indicele poreclit după el că este „probabil cel mai bun indicator individual a locului în care se află piața în orice moment dat”.

În august 2021 indicele a urcat până la 205%, înainte de a atinge un nivel record de 210% înainte de intrarea bursei americane într-un declin generalizat pe fondul prăbușirii prețurilor acțiunilor din sectorul tech.

Cu toate acestea, merită subliniat că indicele nu este fără defecte. De exemplu, el compară valoarea din prezent a pieței bursiere cu o estimare a PIB-ului din ultimele luni.

Iar PIB-ul nu include veniturile obținute de companiile americane în străinătate, în timp ce valoarea de pe bursă în general se consideră că reflectă atât operațiunile lor din țară, cât și cele din alte state.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro