Sari direct la conținut

Indicele compozit al Bursei a inchis sedinta de vineri in usoara scadere

HotNews.ro

Indicele BET-C, care reflecta evolutia preturilor tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a inchis sedinta de tranzactionare de vineri in usoara descrestere, dupa ce in prima ora de tranzactionare afisa un castig de 1,66%. Valoarea tranzactiilor incheiate a scazut cu 44,96% fata de ziua anterioara, pana la 25,74 milioane de lei, echivalentul a 6,98 milioane de euro.

BET-C, indicele compozit al bursei, s-a depreciat usor, cu 0,08%, pana la nivelul de 5.163,47 puncte, iar indicele celor mai lichide zece companii listate, BET, a pierdut 0,01%, atingand nivelul de 7.493,53 puncte.

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a fost singurul care a inchis sedinta de tranzactionare in crestere, atingand valoarea de 62.264,30 puncte, cu 2,04% mai mult decat in sedinta de joi.

Institutiile bancare si societatile de investitii financiare s-au situat in topul lichiditatii.

Astfel, titlurile BRD – Groupe Societe Generale au avut cel mai ridicat rulaj de pe piata, de 4,4 milioane de lei, fiind urmate de actiunile Bancii Transilvania si SIF Oltenia, care au avut un rulaj de 3,24 milioane de lei, respectiv 3,01 milioane de lei. SIF Moldova s-a clasat pe locul patru in topul lichiditatii, cu 2,38 milioane de lei, iar SIF Muntenia, cu un rulaj de 2,23 milioane de lei, a ocupat locul cinci.

Actiunile Mecanica Ceahlau s-au situat in topul pierderilor (-8,62%), urmate de cele ale companiei THR Marea Neagra (-5,62%) si Policolor (-5,00%), in vreme ce titlurile Zimtub (15%), Grupul Industrial Electrocontact(5,39%) si Biofarm (3,73%) s-au situat in topul cresterilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro