Indicele compozit al Bursei de la Bucuresti crestea cu peste 7% in debutul sedintei de luni
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis sedinta de tranzactionare de luni cu cresteri puternice, de peste 6%, dupa pierderile substantiale de saptamana trecuta. Avansul pietei autohtone de capital vine pe fondul cresterilor de pe pietele europene si asiatice, dupa ce ministrii europeni de finante au convenit asupra unui mecanism financiar menit sa ajute statele din zona euro afectate de criza.
BET-C, indicele compozit al BVB, crestea cu 7,12% dupa prima ora de tranzactionare, pana la 3.187,95 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, castiga 7,92%, la 5.296,72 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, se aprecia cu 8,19%, ajungand la 26.591,22 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, urca cu 8,08%, la 515,80 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, crestea cu 6,80%, pana la 737,59 puncte.
Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au realizat tranzactii in valoare de 15,29 milioane de lei.