Sari direct la conținut

Indicele SIF-urilor a pierdut aproape 2% in sedinta de luni a BVB

HotNews.ro

Actiunile celor cinci societati de investitii financiare s-au depreciat, in medie, cu aproape 2% in sedinta de luni a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), pe o piata in usoara scadere. Lichiditatea de pe piata principala a fost de 22,94 milioane de lei, echivalentul a 6,15 milioane de euro, cu 11,6% mai mult decat in ultima sedinta a saptamanii viitoare.

Indicele general al bursei, BET-C, afisa la inchiderea sedintei un nivel de 4.964,97 puncte, cu 0,74% sub cel de vineri, iar BET, indicele celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 0,64%, pana la 6.920,01 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cel mai mult, cu 1,98%, pana la 52.715,06 puncte.

Titlurile SIF Moldova s-au clasat pe primul loc in topul lichiditatii, cu un rulaj de 3,83 milioane de lei, urmate de cele ale SIF Oltenia si Erste Bank, cu un rulaj de 3,68 milioane de lei, respectiv 2,61 milioane de lei. Pe locul patru in acest top s-a clasat Transgaz, cu 2,11 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana, cu un rulaj de 1,66 milioane de lei, a ocupat locul cinci.

Cele mai mari cresteri de pret au inregistrat actiunile Carbochim (13,33%), Socep (13,21%) si THR Marea Neagra (8,70%), in vreme ce TMK Artrom (-6,67%), Flamingo International (-6,47%) si SSIF Broker (-4,35%) au consemnat cele mai mari scaderi de pret.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro