Indicele SIF-urilor a scazut cu 0,25%, pe o piata in usoara crestere
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in usoara crestere sedinta de miercuri, indicii bursieri intrand in teritoriu pozitiv in ultimele minute de tranzactionare. Singurul indice care a incheiat in scadere este cel al societatilor de investitii financiare, care a pierdut 0,2%.
Astfel, BET-C, indicele compozit al BVB, a urcat cu 0,37%, pana la 3.052,99 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a avansat cu 0,37%, la 5.192,51 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 0,25%, ajungand la 22.923,64 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 0,06%, la 480,18 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a crescut cu 0,64%, pana la 738,65 puncte.
Mihai Chisu, broker la IFB Finwest, a declarat pentru HotNews.ro ca evolutia BVB a fost influentata de pietele de capital europene, care spre sfarsitul sedintei de la Bucuresti au inceput sa creasca.
„Evolutia bursei romanesti sta sub imperiul corelarii si atentia sporita pentru bursele externe e una care poate genera astfel de fluctuatii. O intrare in teritoriu pozitiv sau o imbunatatire a indicilor de afara creaza premise pozitive pentru evolutia bursei autohtone”, a declarat Mihai Chisu.
El a mai precizat ca evolutia BVB este normala, cu un volum redus de tranzactionare, „care denota un interes mai mic pentru bursa in aceasta perioada de vara”.
Rulajul de pe piata reglementata a BVB a ajuns la 20,30 milioane de lei, echivalentul a 4,80 milioane de euro.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 20,23 milioane de lei. BRD – Goupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 4,05 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si Banca Transilvania cu un rulaj de 2,45 milioane de lei, respectiv 1,97 milioane de lei. SIF Moldova se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 1,90 milioane de lei, iar OMV Petrom se afla pe locul cinci, cu 1,03 milioane de lei.
Actiunile THR Marea Neagra (6,65%), Petrolexportimport (3,54%) si SSIF Broker (2,24%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Framaceutica Remedia (-6,73%), TMK Artrom (-6,09%) si Electrocontact (-6,00%) au inregistrat cele mai mari pierderi.
Schimburile cu drepturile de preferinta Imotrust Arad s-au ridicat la 346 lei.
Tranzactiile cu unitati de fond OTP Green Energy s-au ridicat la 20.684 lei, cele cu unitati de fond OTP WiseRO au fost de 9.290 lei.
Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret de 4,2960 lei si o valoare totala de 42.960 lei.