Sari direct la conținut

Indicii bursieri s-au depreciat spre finalul sedintei de vineri

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat ultima sedinta de tranzactionare din aceasta saptamana in scadere, dupa ce, in cea mai mare parte a zilei, indicii au inregistrat valori peste cele din ziua anterioara. Lichiditatea din piata principala a scazut cu aproape 30%, pana la 19,31 milioane de lei, echivalentul a 5,25 milioane de euro.

„Astazi a fost una din cele mai slabe sedinte din acest an, investitorii asteptand o calmare a situatiei tensionate de pe marile piete de capital. Statele Unite au avut in sedinta de joi momente in care s-a aflat pe corectie, datele negative aparute influentand acest lucru, totusi inchiderea a fost pozitiva”, a declarat Radu Taranu, trader Intercapital Invest, citat de NewsIn.

BET-C, indicele compozit al bursei, si BET, indicele celor mai lichide titluri listate, s-au aflat pe plus in cea mai mare parte a sedintei de tranzactionare, pentru ca la final sa scada usor sub valorile de joi. Astfel, BET-C a incheiat sedinta cu o pierdere de 0,34%, pana la 5.085,96 puncte, in vreme ce BET a inregistrat o scadere de 0,36%, la 7.299,08 puncte.

Valoarea indicelui celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, s-a depreciat cu 1,49%, pana la 61.060,28 puncte. La inceputul sedintei indicele consemna un avans de 0,9%, pentru ca in jurul orei 11:30 sa intre pe un trand descendent.

Cele mai tranzactionate titluri au fost cele ale SIF Moldova, care a avut un rulaj de 2,77 milioane de lei, urmate de SIF Oltenia si Banca Transilvania care au avut un rulaj de 2,59 milioane de lei, respectiv 2,04 milioane de lei. Transelectrica s-a clasat pe locul patru in topul lichiditatii, cu 1,95 milioane de lei, iar SIF Muntenia, cu un rulaj de 1,83 milioane de lei, a ocupat locul cinci.

In sedinta de vineri, cele mai slabe evolutii au fost inregistrate de actiunile Mecanica Ceahlau (-8,53%), Policolor (-4,54%) si Titan (-4,31%), in vreme ce titlurile Sinteza (8,8%), Alumil Rom Industry (7,55%) si Rompetrol Well Service (2,94%) s-au situat in topul cresterilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro