Sari direct la conținut

Indicii BVB au crescut cu peste 2% in sedinta de joi

HotNews.ro

Bursa de la Bucuresti a inregistrat cresteri substantiale in sedinta de tranzactionare de joi, recuperand pierderile din ziua trecuta. Toti indicii bursieri s-au apreciat joi cu peste 2%, in vreme ce lichiditatea a inregistrat o usoara scadere.

BET-C, indicele compozit al pietei, a urcat cu 2,24%, la 3.251,26 puncte, un castig similar fiind obtinut si de indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, care a ajuns la 5.542,79 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a avansat cu 2,10%, ajungand la 22.542,39 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 2,26%, la 491,47 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a crescut cu 2,00%, la 804,46 puncte.

Rulajul actiunilor listate la BVB a fost de 15,57 milioane de lei (3,65 milioane de euro), cu 7,5% mai putin decat in sedinta anterioara, cea mai mare lichiditate, de 2,58 milioane de lei, fiind atrasa de titlurile BRD – Groupe Societe Generale (+3,13%). Pe urmatoarele locuri in topul lichiditatii sunt actiunile SIF Oltenia (+2,36%) si SIF Moldova (+2,69%), cu schimburi de 2,43 milioane de lei, respectiv 1,80 milioane de lei. Urmatoarele locuri sunt ocupate de titlurile SIF Transilvania (1,85%), cu un rulaj de 1,47 milioane de lei, iar pe cea de-a cincea pozitie se afla OMV Petrom (2,86%), cu 1,27 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 56.270 lei, iar cele cu unitati iFond Gold si OTP WiseRO au fost de 800 lei, respectiv 174 lei. De asemenea, au avut loc schimburi cu unitati de fond OTP Green Energy, in valoare de 167 lei, si STK Emergent, de doar 47 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 470.155 lei.

Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca activ suport actiunile SIF Muntenia cu scadenta pe luna martie, la un pret de 0,665 lei si o valoare totala de 997 lei.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro