Sari direct la conținut

Indicii BVB au inchis pe rosu sedinta bursiera de vineri, pe fondul unui rulaj in scadere cu 26%

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe rosu ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii, majoritatea indicilor inregistrand pierderi de peste 1%.

Indicele general al pietei, BET-C, a scazut cu 0,97%, la 3.276,50 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 1,10%, ajungand la 5.640,97 puncte.

BET-FI, indicele care masoara evolutia celor cinci societati de investitii financiare, a coborat cu 1,34%, pana la 22.429,82 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 1,17%, la 499,92 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a scazut cu 0,57%, la 791,24 puncte.

Rulajul de pe piata spot a scazut cu aproape 26% comparativ cu sedinta anterioara, ajungand la 25,24 milioane de lei (5,91 milioane de euro), fiind sustinut in proportie de 78% de schimburile cu actiunile Fondul Proprietatea. Pe piata Regular, Fondul Proprietatea (-0,73%), cu schimburi de 16,65 milioane de lei, este urmat in topul lichiditatii de SIF Oltenia (-1,08%) si SIF Moldova (-1,54%), care au avut un rulaj de 1,17 milioane de lei, respectiv 921.943 lei. Topul este completat de BRD – Groupe Societe Generale (-2,70%), cu un rulaj de 708.872 lei, si Banca Transilvania (-0,85%), cu 653.910 lei.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-au schimbat 5 milioane de actiuni emise de Fondul Proprietatea, la un pret mediu de 0,615 lei/titlu si o valoare totala de 3,07 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 12.114 lei, iar schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 1,05 milioane de lei.

Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca activ suport actiunile SIF Oltenia cu scadenta pe luna martie, la un pret de 1,405 lei cu o valoare de 3.512 lei.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro