Sari direct la conținut

Indonezia ar putea construi o cale ferată de 6 miliarde dolari. De ce proiectul este controversat

HotNews.ro
Indonezia ar putea construi o cale ferată de 6 miliarde dolari. De ce proiectul este controversat

​Indonezia ar putea, până la urmă, să construiască o cale ferată de viteză între cele mai mari două orașe ale sale – Jakarta și Surabaya – iar costurile ar putea trece de 6 miliarde dolari. Între cele două orașe sunt 750 km, iar trenurile fac acum între 9 și 15 ore. În trecut s-a luat în calcul și construcția unei linii de mare viteză, dar estimările indicau o sumă uriașă: peste 12 miliarde dolari. Indonezia are 260 de milioane de locuitori, dar rețeaua sa feroviară este mai mică decât cea românească.

Între Jakarta și Surabaya sunt două rute: una de 713 km pe care trenurile fac minim nouă ore și una de 831 km pe care călătoria durează 14-15 ore. Între Bandung și Surabaya sunt 710 km și drumul durează 12-13 ore. Jakarta este capitala țării și are peste 10 milioane de locuitori, Surabaya este al doilea mare oraș, cu aproximativ 3 milioane.

Guvernul de la Jakarta va semna în acest an un memorandum de înțelegere cu Agenția Internațională pentru Cooperare din Japonia, iar acest memorandum poate permite începerea lucrărilor în 2020. Costurile estimate sunt de 6,3 miliarde dolari, dar se are în vedere și o variantă mai ieftină în care lucrarea să fie de maxim 4,5 miliarde dolari.

Varianta în care trenurile să poată rula cu 300 km/h a fost exclusă din cauza costurilor uriașe, iar acum planul este ca într-o primă fază să se construiască o nouă linie între Jakarta și Semarang și apoi a doua etapă va consta în reabilitarea liniei dintre Semarang și Surabaya.

Noua linie ar trebui să permită pe marea majoritate a traseului viteze de 140-145 km/h și un maxim de 160 km/h, iar timpul total de parcurs va fi de șase ore, cu câteva mai puțin decât acum.

Proiectul este unul controversat și s-a mai încercat demararea lui, dar în 2015 autoritățile au renunțat și au anulat licitația, spunând că alte proiecte feroviare au prioritate.

Sursa: International Railway Journal

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro