Indonezia Tsunami Cafe, episodul 7: Cine-i mancat in Sumatra, hai sus, hai sus, hai sus!

Posmen sedea imbufnat in dreapta mea, crezand ca incerc sa-l vaduvesc de una dintre cele 3 mese pe zi pe care ma obligasem sa i le ofer. Nu din zgarcenie, ci din graba as fi mers inainte pana la Parapat, ca sa prind ultimul feribot pentru Samosir. Dar eram de 6 ore pe drum si foamea incepuse sa ne intrebe de sanatate. Unde sa mancam?

– Vrei sa mananci ceva special? Stiu un loc, nu departe de aici.

– Ce intelegi prin special?

– O sa vezi. Mergi inainte.

Dupa 10 kilometri am tras pe stanga in locul indicat de flamandul meu ghid. Un birt sordid in care un batran sordid mesteca o mancare sordida intr-un cazan la fel de sordid. Din fiertura razbateau niste coaste si o capatana de ceva ce semana cu o capra. Posmen isi freca stomacul insinuand iminenta unui ospat regesc, apoi se duse sa schimbe doua vorbe cu batranul.

– Avem noroc. Acum l-a gatit.

– Prietene, ranjetul de pe fata ta nu promite nimic bun. Ce e in cazanul ala?

– Very, very special batak food. Nu mai gasesti asa ceva pe toate drumurile.

– Posmen, ce fierbe in cazanul ala?

– Ceva gustos. Mancare traditionala.

– Mai exact ce?

– Mai exact…un caine.

4 secunde mai tarziu, apasam pedala acceleratiei pana in podea, incercand sa pun cat mai multi kilometri intre mine si bucataria traditionala batak.

– Mai, Posmen, voi sunteti nebuni la cap? Cum sa mancati caine?

– Pai ce-are? E super-gustos!

– E cel mai bun prieten al omului. E un animal inteligent. Cum sa-l omori si sa-l mananci?

– Da’ porcul? Porcul nu e inteligent? Sau calul; nu e prietenul omului? Sau vaca. Si totusi, se mananca. De ce sa tii animale pe langa casa daca nu le mananci?

– Atunci de ce nu mancati si pisici?

– Ai sa fii surprins!…ma rog, mie nu prea-mi plac, dar unii apreciaza gustul.

– Taci, taci, ca nu stiu ce-ti fac.

Frigaruile de pisica sau tocanita de caine – Dumnezeu odihneasca-le sufletele bietelor animale – sunt nimic pe langa specialitatile din carne de om la care batacii s-au dedulcit pana in secolul al XIX-lea. 150 de ani mai devreme daca veneam in Sumatra, un Posmen flamand m-ar fi privit ca pe o potentiala masa de pranz.

De fapt, ca sa fim corecti, batacii practicau canibalismul nu de foame, ci pentru a-si infricosa dusmanii. Se lua un prizonier si se lega de stalp in mijlocul satului. Capetenia batak ii despica amaratului pieptul cu un cutit, ii smulgea inima si musca din ea, pasand-o apoi satenilor. Celorlati prizonieri, martori ai sangeroasei scene, li se scoteau ochii si erau eliberati spre a povesti tuturor despre cruzimea batacilor, dand de inteles ca nu e bine sa te pui cu nebunii astia. Daca o faci, esti mancat!

Citeste tot articolul pe amazingrace.ro