Sari direct la conținut

Industria auto are o contribuţie de 14% în PIB şi de 26% în exporturi, spune șeful Automobile Dacia

HotNews.ro
Christophe Dridi, seful Dacia, Foto: Dacia
Christophe Dridi, seful Dacia, Foto: Dacia

​Industria auto reprezintă una dintre cele mai importante forţe economice ale României, cu o contribuţie de 14% în PIB şi de 26% în exporturi, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presa, Christophe Dridi, director general Automobile Dacia şi Groupe Renault România, citat de Agerpres.

„Industria auto în România reprezintă 14% din PIB şi contribuie cu 26% la exporturi. E cea mai mare industrie a României, una dintre principalele forţe economice ale ţării. Trebuie să o considerăm o pepită, să o menţinem şi să o dezvoltăm. În acest an sărbătorim 20 de ani de la privatizarea Dacia şi suntem foarte bucuroşi pentru asta. Am investit 3 miliarde de euro, în cei 20 de ani de activitate. În următorii trei ani vom investi cam 800 de milioane de euro în România.

Astăzi, Dacia are primul SUV vândut la persoanele fizice în Europa. De asemenea, Sandero se află pe primele locuri în clasamentele de profil din Europa la vânzările către persoane fizice. Acestea sunt nişte fapte de care suntem foarte mândri. Chiar şi Sanctitatea Sa Papa a mers cu un Papamobil Duster, aşa că suntem mândri şi de acest lucru”, a menţionat Dridi.

În acelaşi timp, oficialul francez a menţionat faptul că producătorul auto are nevoie atât de furnizori mondiali, cât şi de cei locali pentru a-şi promova şi vinde produsele.

„Avem deopotrivă furnizori mondiali care au venit lângă noi. Avem nevoie de ei, de experienţa lor, de cunoştinţele lor şi de volume de producţie pe care noi le putem asigura. De asemenea, avem nevoie de furnizori locali, pentru că trebuie să fim competitivi, agili. Dacia este parte a Grupului Renault de 20 de ani, iar anul trecut am sărbătorit 50 de ani de la prima Dacie. În plus, acum suntem mândri că stopurile de la Duster sunt făcute la Elba, iar în faza a doua a Duster, farurile vin de la Valeo din Timişoara. Fie că vorbim despre furnizori mondiali sau locali, vreau să vă spun că aceştia au nişte standarde ridicate”, a adăugat şeful Dacia şi al Grupului Renault.

Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER) şi comitetul român al Consilierilor de Comerţ Exterior ai Franţei (CCEF) organizează, miercuri, Forumul economic franco-român, sub titulatura ‘Poveştile care schimbă jocul’.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro