Sari direct la conținut

Industria creste, comertul se pregateste de o noua scadere

HotNews.ro

Datele INS publicate astazi arata ca in luna mai, productia industriala (serie bruta) a crescut fata de luna precedenta cu 4,6% si a scazut ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 0,3%. Fata de luna corespunzatoare din anul precedent, productia industriala a crescut cu 5,8% ca serie bruta, si cu 4,1% ca serie ajustata. Comparativ cu primele 5 luni din 2009, in primele 5 luni din 2010 cresterea a fost de 5,3% (brut), respectiv 4,2% (ajustat), scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Industria reprezinta aproximativ 25% din PIB, astfel ca o crestere cu 5% a acestui sector determina o crestere a PIB cu 1.25%, insa cel putin in acest an, aceasta crestere va fi anulata de scaderea din sectorul constructiilor.

Tot astazi au venit si datele privitoare la evolutia comertului auto: in mai 2010, cifra de afaceri (serie bruta) a crescut cu 2,7% fata de luna precedenta si a scazut cu 7,2% fata de mai 2009, iar ca serie ajustata a crescut cu 2.9% respectiv a scazut cu 9,6%. In primele 5 luni din 2010, cifra de afaceri a scazut cu 15.5% (serie bruta) fata de aceeasi perioada a anumui anterior. Dupa primele 4 luni, scaderea era de 17.5%, iar dupa primele 3 luni de 17.8%.

In acelasi timp, cifra de afaceri in comertul cu amanuntul (fara auto) a crescut ca serie bruta cu 3,4% fata de luna precedenta si a scazut cu 1.9% comparativ cu mai 2009. Ca serie ajustata a crescut cu 1% respectiv a scazut cu 3,4%.

Serviciile pentru populatie continua sa inregistreze ritmuri semnificative de crestere, situatie destul de bizara daca luam in considerare faptul ca cel putin in domeniul turismului, vestile care vin “din teritoriu” nu sunt deloc bune.

In ultimele luni atat comertul auto cat si cel cu amanuntul au inregistrat o vizibila incetinire a ritmului de scadere, insa este foarte probabil ca in perioada urmatoare sa asistam la o inrautatire a situatiei pe fondul cresterii TVA si a scaderii salariilor bugetarilor.

Comenteaza pe khris.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro