Industria si constructiile au inregistrat performante bune in luna august
1 INS: in luna august 2011, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 19,5% fata de august 2010, cresterea inregistrata in primele 8 luni fiind de 18%. Cum in ultimul an, preturile productiei industriale au crescut cu 8,7%, rezulta o crestere in volum de circa 10%, cea mai buna performanta lunara din ultima jumatate de an, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
Dupa cum am explicat aici, unul dintre motivele care au determinat aceasta crestere poate fi faptul ca, spre deosebire de august 2010, in august 2011 uzina Dacia nu a mai fost inchisa, productia auto aferenta acestei luni majorandu-se de 20 de ori. La un pret mediu de 10.000 euro/masina, cele 16.000 de unitati produse in plus inseamna 160 milioane euro.
In ce priveste evolutia comenzilor noi din industrie, ritmul anual de crestere s-a majorat de la 8,1% in iulie, la 15,5% in august, click pe graficul alaturat pentru detalii.
Impactul Nokia asupra productiei industriale si a PIB va fi destul de limitat. Astfel, desi a avut o cifra de afaceri de 1,6 miliarde euro in 2010, valoarea adaugata nu a depasit 200-250 milioane euro, iar daca tinem seama ca industria a generat anul trecut o valoare adaugata de 32 miliarde euro, se observa ca ponderea fabricii de la Jucu a fost mai mica de 1%. Impactul asupra PIB nu poate depasi 0,2% si va fi probabil compensat de Ford.
2. INS: in luna august 2011, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de luna corespunzatoare a anului precedent cu 6,3% ca serie bruta, si 6.8% ca serie ajustata.
In perioada 1.I-31.VIII.2011, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2010, volumul lucrarilor de constructii a scazut atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 0,3%, respectiv cu 1%.
In T3, constructiile vor avea o pondere in PIB de aproximativ 8%, iar o crestere de 7-8% (perfect posibila daca observam evolutia lunara) ar putea genera un plus de 0,6% la PIB-ul total.
Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.