Infineon a investit 20 milioane de Euro in centrul din Bucuresti
Infineon Technologies, unul dintre cei mai mari producatori de semiconductori din lume, a investit pana acum in centrul deschis la Bucuresti, in 2005, aproximativ 20 milioane de euro.
“Numai investitia de anul acesta se ridica la circa zece milioane de euro. Cea mai mare parte a investitiei a fost facuta pana acum si a mers in echipamente hardware si echipamente de laborator. Vom mai face investitii in oameni, in trainingul lor”, a declarat pentru Business Standard Thomas Simonis, Managing Director and Vice President Infineon Technologies Romania.
In centrul Infineon de la Bucuresti lucreaza acum 160 de ingineri si, potrivit reprezentantului companiei, numarul lor va ajunge la 250 pana in 2010.
“Pana acum nu am avut nicio problema in a recruta oamenii pe care ii cautam, bineinteles, piata este limitata, devine in mod clar din ce in ce mai greu sa gasim specialisti IT”, a mai spus Thomas Simonis.
El recunoaste ca piata romaneasca a fortei de munca in domeniul tehnologiei informatiei este foarte competitiva, intrucat exista un numar de companii care cauta ingineri cu un profil similar. “Ne asteptam ca aceasta competitie sa se inteteasca. Provocarea noastra este de a mentine munca si produsele interesante pentru angajati, a mai spus Simonis.