Skip to content

Inflația a urcat în septembrie la 6,6%, dar media ascunde șocurile: chirii și motorină cu 40% mai scumpe

După trei luni de scădere, în septembrie 2026 inflația anuală și-a schimbat traiectoria și a revenit pe creștere, urcând la 6,6%, potrivit Statisticii. Astfel, rata anuală a inflației, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 6,61%, cele mai mari creșteri de preţuri înregistrându-se și de această dată tot la servicii, 11,12%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,06%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 3,0%.

Față de acum 10 ani, scumpirile sunt mult mai consistente. „La mărfuri alimentare cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la carnea de ovine (de 2,5 ori), ciocolată și bomboane (de 2,18 ori), brânză (telemea). La categoria de produse nealimentare, printre cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la produsele ce au o pondere mare în coșul de consum al gospodăriilor și care intră în consumul cotidian: la energia electrică (de peste 2,6 ori), energia termică (de 2,1 ori), motorina și lemnele de foc (de peste 2 ori). La categoria de servicii, cele mai mari creșteri de prețuri au fost consemnate la categoriile cu o cerere ridicată: asigurări RCA (de aproape 2,9 ori), apă, canal, salubritate (de 2,6 ori), servicii de coafură, cosmetică, igienă și frizerie (de 2,2 ori), lucrări stomatologice (de 2,2 ori), transport aerian (de 2 ori), analize medicale și consultații (de 1,9 ori)”, a explicat șeful Statisticii, Tudorel Andrei.

Ce alimente s-au scumpit în ultimul an

În ultimele 12 luni, la alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut tot la cafea, prețul acesteia majorându-se într-un an cu 13,78%.

Ouăle se află pe locul secund cu o creștere a prețurilor de 10,84%, în timp ce uleiul comestibil s-a scumpit cu 7,62%.

În același interval de timp, laptele de vacă și-a majorat prețul cu 7,56%. La carne, scumpirile au fost de 8,5% la cea de bovine, și de 3,34% atât la cea de porcine cât și la cea de pasăre. Grupa produselor din zahăr, miere de albine și-a majorat tarifele cu 5,81%, comparativ cu septembrie 2025, în condițiile în care zahărul și-a diminuat tariful cu 1,67%. La băuturi alcoolice, țuica și alte băuturi spirtoase au fost mai scumpe cu 5,01%, în condițiile în care vinul a fost mai scump cu 4,15%, iar berea cu 4,9%, arată datele INS.

Alte majorări de preț la alimente se pot constata la pâine, cu 4,79%, la telemeaua de vacă, cu 3,75% şi la cea de oaie, cu 3,0%. Diminuări de prețuri în septembrie 2026 faţă de anul anterior la perioadă se pot constata la unt, cu 0,96%, făină, cu 3,23%, şi la mălai, cu 3,42%. Scăderi de preț pe parcursul unui an s-au mai înregistrat la cartofi, cu 3,64%, precum și la fructele proaspete, 16,69%.

Prețurile la combustibili au urcat simțitor

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din septembrie sunt la motorină, 37,61%, urmate de cele la benzină, 28,42%. Tarifului energiei electrice, până nu demult vedeta scumpirilor anuale, și-a majorat tariful (după încetarea efectului de bază ca urmare a eliminării schemei de sprijin privind plafonarea prețurilor) cu doar 1,35%.

Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la energie termică (10,70%), tricotaje (7,0%), cărți, ziare, reviste (6,36%), detergenți (6,25%), tutun și țigări (5,72%). Nu în ultimul rând, și articolele de igienă și cosmeticele s-au scumpit cu 4,41%, iar medicamentele și-au majorat prețurile în septembrie cu 1,9%.

În perioada septembrie 2026 – septembrie 2025, preţul gazelor a crescut cu 4,63%. O categorie insuficient remarcată până acum, ceasurile, aparatele video și articolele sportive și-au majorat prețurile într-un an cu 8,53%.

Chiriile s-au mărit

În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în septembrie 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 39,46%, urmate de tarifele la apă, canal și salubritate, cu 14,11% şi abonamentele de televiziune, cu 14,02%. Alte creșteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la reparații auto (8,89%), igienă și cosmetică (8,12%), serviciile de confecţionat şi reparat încălțăminte și îmbrăcăminte (8,40%). În același timp, asistența medicală a devenit mai scumpă cu 8,53%, transportul urban și-a majorat tariful cu 2,46%, iar cel rutier cu 8,58%.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări legate de bani și economie ,te poți abona aici:

Tarifele abonamentelor auto au crescut cu 9,77%, iar cele ale serviciilor aeriene au crescut cu 1,32% comparativ cu septembrie anul precedent, dar în acest caz se remarcă o scădere a preţurilor cu 14% față de luna august 2026. Tarifele serviciilor poștale, în septembrie 2026, față de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,32%, serviciile oferite de restaurante și cafenele s-au scumpit cu 6,14% într-un an, iar o cameră la hotel cu 3,47%.

Trebuie precizat faptul că în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin O.U.G. nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, pentru gazele naturale, începând cu 1 aprilie a încetat plafonarea preţului pentru consumatorii casnici, fiind înlocuită cu un nou mecanism de protejare, prevăzut în OUG 12/2026.