Infografic Greenpeace România acuză Administrația Fondului pentru Mediu că amână fără explicații programul Casa Verde Fotovoltaice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a publicat până la finalul lunii mai, așa cum promisese, listele finale ale celor care vor beneficia de finanțare pentru a-și instala sisteme fotovoltaice. E doar una dintre multele amânări ale programului Casa Verde Fotovoltaice, acuză Greenpeace România. Potrivit organizației, la un an și jumătate de la începerea programului, niciun cetățean dintre cei 26.000 care au aplicat nu a devenit prosumator.
Conform declarațiilor noului președinte al AFM, Andreea Kohalmi Szabo, 94% din aplicații fuseseră deja analizate (24.504 din cele 26.057 de aplicații primite) până la mijlocul lunii mai. Însă nu au fost publicate listele finale cu dosarele aprobate sau respinse, iar cei care au fost acceptați deja în program nu pot încă să semneze contractele de finanțare necesare pentru demararea lucrărilor. Mai mult, AFM nu a mai avut nicio comunicare publică oficială pe acest subiect din 30 aprilie, mai arată Greenpeace România.
„Acest program de finanțare, ce părea să se fi deblocat la începutul acestui an, a intrat într-o nouă eră tacită a amânărilor. Nu înțelegem de ce nu sunt publicate, așa cum s-a promis, toate rezultatele analizei dosarelor și de ce nu se semnează contractele de finanțare pentru cei care au fost deja admiși în program. Vorbim zi de zi cu zeci de potențiali beneficiari, sunt toți extrem de dezamăgiți de ritmul implementării programului.”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.
Programul a reprezentat o lovitură și pentru piața de fotovoltaice din România, care a fost blocată de promisiunea neconcretizată a fondurilor generoase ale programului. Peste 200 de instalatori întâmpină dificultăți economice.
„Din cauza AFM-ului suntem aproape în faliment. Avem peste 100 de clienți cărora ar trebui să le instalăm centrale fotovoltaice, avem materiale cumpărate, am petrecut mult timp pentru a introduce dosare în aplicația informatică a AFM și a obține diverse aprobări. Nu știu cât mai putem rezista! Acest program a redus cererea pe piață, fiind puțini cetățeni care mai doresc să-și monteze panouri din fonduri proprii.”, spune Ionuț Chiriac, proprietarul unei mici firme de instalații electrice din Iași.
Potrivit Greenpeace, dezamăgirea se regăsește și în rândul cetățenilor care au aplicat pentru a deveni prosumatori. Dintre cei peste 26.000 de aplicanți, peste 10.000 au fost deja aprobați în program, dar nu pot semna contracte de finanțare, chiar și în cazul în care au făcut toate demersurile conform ghidului de finanțare. Restul de aplicanți, fie au fost respinși, fie nu știu încă dacă sunt sau nu admiși în program.
Finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este, teoretic, una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 26.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare, fondurile totale ale programului de finanțare cumulând peste 113 milioane de euro.