Sari direct la conținut

Infotrafic: Ceata afecteaza vizibilitatea pe autostrazile A3 si A1

HotNews.ro

Pe mai multe drumuri nationale, precum si pe autostrazile A3 Bucuresti-Ploiesti si A1 Bucuresti-Pitesti, circulatia rutiera se desfasoara la aceasta ora in conditii de ceata densa, vizibilitatea scazand pe alocuri sub 100 sau chiar 50 de metri, anunta Centrul Infotrafic al IGPR, potrivit Agerpres.

„Vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 100, chiar sub 50 de metri, pe A3 Bucuresti – Ploiesti, A1 Pitesti – Bucuresti, DN6(E70) la Draganesti-Vlasca, in judetul Teleorman, pe DN7, in judetul Arad, pe drumurile nationale 3, 22C, 2A si 38, in judetul Constanta, pe DN64 Ramnicu Valcea – Dragasani, in judetul Valcea si pe drumurile nationale 1, 1A, 1B si 72, in judetul Prahova,” informeaza sursa citata.

De asemenea, politistii rutieri atentioneaza ca Administratia Nationala de Meteorologie a emis, in aceasta dimineata, atentionari nowcasting referitoare la acest fenomen pentru judetele Valcea, Olt, Dolj, Bacau, Vrancea, Vaslui, Neamt, Galati, Ialomita, Calarasi, Braila, Buzau, Prahova, Dambovita si Ilfov, inclusiv autostrada A2 si DN2 (E85).

Conducatorilor auto li se recomanda sa adapteze viteza in functie de vizibilitate, sa nu se angajeze in depasiri riscante si sa foloseasca luminile de intalnire, iar daca vizibilitatea scade semnificativ si pe cele de ceata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro