ING Asigurari de Viata: Afaceri in crestere cu 24% in 2008. Compania vrea 30.000 de noi clienti pe pilonul III in 2009
ING Asigurari de Viata a inregistrat anul trecut prime brute subscrise de peste 620,6 milioane lei, in crestere cu 24% fata de 2007, a anuntat miercuri compania. Grupul ING a incheiat anul trecut cu o cota de piata de 34,5% pe segmentul asigurarilor de viata din Romania si o cota de piata cumulata de 38,5% pe pietele pensiilor private obligatorii si facultative, in functie de active. ING tinteste atragerea a 30.000 de noi clienti pe segmentul pensiilor private facultative in 2009.
Pe segmentul asigurarilor de viata, profitul brut al ING Asigurari de Viata a atins in 2008 valoarea de 38,2 milioane lei, comparativ cu 33,2 milioane lei in 2007. Numarul politelor vandute in 2008 a ajuns la 84.762 polite, din care 65% pentru produse traditionale, iar valoarea beneficiilor platite de ING Asigurari de Viata s-a ridicat la 199 milioane lei, in crestere cu 28% fata de 2007.
ING vrea 30.000 de noi clienti pe pilonul III in 2009
Pe segmentul pensiilor private facultative (pilonul III), ING Asigurari de Viata administreaza doua fonduri de pensii facultative, ING Clasic si ING Optim, ale caror active financiare in administrare erau la sfarsitul lui 2008 in valoare de 31,8 milioane lei. In prezent, cele doua fonduri insumeaza un numar de 62.615 persoane si active PIII in administrare de 36 milioane lei.
La data de 16 februarie 2008, valoarea unitatii de fond era de 11,2982 lei pentru ING Optim si 10,9956 lei pentru ING Clasic. Potrivit informatiilor ING, performanta fondurilor de pensii facultative ING de la lansare a fost de 8,9% pentru ING Clasic (lansat la 4 iunie 2007) si 11,7% pentru ING Optim (lansat la 31 august 2007).
Numarul de participanti la fondul ING Optim a ajuns la 41.367 de persoane, totalul activelor fiind de 22 milioane lei, iar in cazul ING Clasic, numarul de participanti a ajuns la 21.248 si totalul activelor la 14,8 milioane lei. Compania isi propune sa atraga 30.000 de noi participanti in fondurile ING de pensii facultative in 2009.
Cota de piata de 33% pe pilonul II in 2008 in functie de numarul participantilor
Pe segmentul pensiilor private obligatorii (pilonul II), numarul participantilor la Fondul de Pensii Administrat Privat ING ajunsese la sfarsitul lui 2008 la aproape 1.500.000 clienti, cota de piata fiind de 38,7% din totalul pietei, in functie de active, si 33%, dupa numarul de participanti, iar activele in administrare de 357,3 milioane lei.
Randamentul fondului ING de la lansare a fost de 9,81%, cel al pietei fiind de 6,96%, conform unui comunicat APAPR din 8 ianuarie 2009, privind randamentele fondurilor de pensii private in 2008. La sfarsitul anului trecut, din cei 1.500.000 de clienti ai fondului ING, 1.368.533 au platit cel putin o contributie la Pilonul II.