Sari direct la conținut

ING Asigurari de Viata si Pensii isi vor schimba numele in NN in 2015, in urma unei campanii masive de rebranding care va ajunge la cateva milioane de euro

HotNews.ro
Marius Popescu, director general ING Asigurari de Viata, Foto: ING Asigurari de Viata
Marius Popescu, director general ING Asigurari de Viata, Foto: ING Asigurari de Viata

ING Asigurari de Viata, ING Pensii si ING Investment Management isi vor schimba numele anul viitor in NN, in urma unei campanii masive de rebranding care se va desfasura pe toate canalele media, al carei cost va ajunge la „cateva milioane de euro”, a precizat luni Marius Popescu, director general al ING Asigurari de Viata. Comunicarea pe noul brand, NN, va fi permanenta undeva dupa primul trimestru din 2015, a spus acesta.

Marius Popescu nu a comunicat o cifra exacta, precizand doar ca rebrandingul va costa „cateva milioane de euro, pana in 10 milioane de euro”.

ING Grup a anuntat in luna octombrie 2013 ca NN este numele sub care va opera, dupa anul 2014, compania care va reuni operatiunile de asigurari, pensii si management al investitiilor ale grupului in Europa. In Romania, NN va integra activitatile ING Asigurari de Viata, liderul pietei de profil, ING Pensii si ING Investment Management.

Dupa o crestere a veniturilor de 10% la primele noua luni din acest an, oficialii ING Asigurari de Viata se asteapta sa incheie anul cu o crestere de 9%.

ING Asigurari de Viata a obtinut un profit brut estimat de 25,4 milioane lei in primele noua luni din acest an, comparativ cu 13,6 milioane lei in aceeasi perioada a anului precedent.

In aceeasi perioada de referinta, volumul de prime brute subscrise a crescut cu 10% pana la 449,4 milioane lei, iar valoarea indemnizatiilor platite clientilor pentru evenimente asigurate si contracte ajunse la maturitate a crescut cu 9,2% pana la circa 94 milioane de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro