Sari direct la conținut

ING Fond de Pensii a atras peste 500.000 de adeziuni la pensiile private obligatorii

HotNews.ro

ING Fond de Pensii a atras 501.407 de clienti in primele trei saptamani de la startul campaniei de aderare la fondurile de pensii private obligatorii, se arata intr-un comunicat al asiguratorului. Obiectivul companiei de asigurari este de a atinge o cota de 30% pe piata de profil, respectiv un milion de contributori.

“Suntem deja la jumatatea drumului catre obiectivul nostru de a avea un milion de clienti de pensii private”, a declarat Bram Boon, presedintele Consiliului de Administratie al ING Fond de Pensii.

Radu Vasilescu, director general al ING Fond de Pensii, a precizat ca, pana in prezent, vanzarile depasesc estimarile initiale ale companiei si crede ca numarul total de participanti la sistem ar putea depasi estimarile initiale, ajungand la aproape patru milioane de clienti.

El a apreciat ca in urmatoarea luna 60%-70% dintre clientii de pe piata vor fi semnat deja pentru un fond de pensii.

Fondul de Pensii Administrat Privat ING are un grad mediu de risc. Sumele atrase de la clienti vor fi investite in proportie de 70% in instrumente cu venit fix si risc scazut, iar 30% in valori mobiliare.

Reteaua companiei numara in prezent 42.834 de agenti de marketing autorizati. Pensiile private de la ING sunt disponibile si printr-o retea de 20 de brokeri autorizati si prin birourile ING Bank din intreaga tara.

Capitalul social inregistrat al ING Fond de Pensii este de peste 42 milioane euro. BRD – Groupe Societe Generale este banca depozitara, iar auditul financiar este asigurat de Ernst&Young Assurance Services.

La nivel global, ING este unul dintre furnizorii importanti de pensii, cu peste 150 de ani de experienta internationala si 75 de milioane de clienti in 50 de tari. Valoarea totala a activelor administrate de ING prin intermediul fondurilor de pensii era de 223 miliarde euro, la sfarsitul lui 2006.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro