Sari direct la conținut

Inmatricularile de masini s-au injumatatit in ianuarie

HotNews.ro

In prima luna a anului s-au inmatriculat in tara sub 14.000 de masini noi si mai putin de 6.000 second-hand, scadere de peste 50% fata de ianuarie anul trecut, conform datelor Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Criza ii impiedica pe multi sa-si ia masini noi, iar o buna parte din cei care vor second-hand asteapta modificarea taxei auto.

Astfel, in ianuarie s-au inscris 13.815 masini noi, scadere de 53% fata de 2008. Liderul pietei, Dacia, a cunoscut a scadere puternica, de la peste 8.000 de masini inscrise in prima luna din 2008, la nici 3.500 un an mai tarziu. La Renault scaderea a fost si mai puternica, de la peste 3.000 de masini, la sub 1.000. Volkswagen s-a descurcat mai bine si a scazut cu 30% – mai putin decat piata in general.

Totusi, daca in prima luna a anului trecut sase marci aveau peste 1.000 de masini inmatriculate, luna trecuta doar doua marci au trecut acest prag (Dacia si Volkswagen).

La capitolul autoturisme rulate scaderea a fost in ton cu cele noi, adica minus 53%, de la circa 12.500 de unitati, la 5.941. Volkswagen a ramas marca preferata la SH, cu peste 1.600 de masini inscrise, insa cu scadere de 50%. Opel e marca numarul doi cand e vorba de masini vechi, cu peste 1.100 de vehicule inscrise, insa cu 50% mai putine decat in prima luna din 2008.

Si la Ford inscrierile s-au injumatatit, la peste 600, in timp ce la BMW scaderea a fost ceva mai lenta, cam 40%, spre 500 de masini.

Topul marcilor, inmatriculari masini noi ianuarie

2008 2007

Dacia 3.467 8.044

Volkswagen 1.591 3.084

Hyundai 987 1.022

Renault 957 3.084

Ford 890 1.999

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro