Sari direct la conținut

INS: Activitatea din industria prelucratoare va creste, iar in servicii se va stabiliza. In comertul cu amanuntul si constructii se contureaza o scadere a activitatii

HotNews.ro

Activitatea din industria prelucratoare va inregistra o crestere moderata in perioada octombrie – decembrie comparativ cu cele trei luni anterioare, iar in servicii se contureaza o relativa stabilitate, in vreme ce in comertul cu amanuntul si constructii vor avea loc scaderi, potrivit opiniilor managerilor unor societati comerciale intervievati de Institutul National de Statistica (INS). Acestia estimeaza ca in perioada urmatoare numarul de salariati va continua sa scada in toate sectoarele economice.

Tendinta de crestere moderata a activitatii in industria prelucratoare

Managerii din industria prelucratoare proconizeaza pentru urmatoarele trei luni o crestere moderata a volumului productiei (sold conjunctural +6%). Numarul de salariati va continua sa se reduca, soldul conjunctural fiind de -8% pe total industrie prelucratoare. Pentru unele dintre activitati, respectiv fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, precum si fabricarea altor mijloace de transport, se va inregistra o tendinta de scadere mult mai accentuata decat pe total (solduri conjuncturale -43%, -26% si respectiv -26%).

Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere moderata a acestora in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +12%).

Activitatea in constructii continua sa scada

In constructii, in urmatoarele trei luni se va inregistra o scadere atat a volumului productiei (sold conjunctural -39%), cat si o scadere a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural -38%). Managerii estimeaza si o scadere a numarului de salariati (sold conjunctural -32%), aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile foarte mari, cu peste 500 salariati. In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza o relativa stabilitate a acestora (sold conjunctural +2%).

Comertul isi mentine tendinta de scadere

In luna octombrie, managerii din sectorul comertului cu amanuntul au estimat scadere moderata a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (sold conjunctural -10%). Volumul total al vanzarilor de marfuri va avea o tendinta de scadere moderata (sold conjunctural -15%), ca si volumul comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri (sold conjunctural -10%).

Managerii prognozeaza, pentru urmatoarele trei luni o reducere moderata a numarului de salariati din acest sector (sold conjunctural -6%), dar si o crestere a preturilor de vanzare cu amanuntul (sold conjunctural +29%).

Cifra de afaceri din sectorul serviciilor se stabilizeaza

Cererea de servicii va cunoaste o relativa stabilitate in urmatoarea perioada (sold conjunctural -4%), conform estimarilor managerilor din acest sector. Numarul de salariati va inregistra o scadere moderata (sold conjunctural -10%) in acest sector, aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile mari, cu peste 500 de salariati (sold conjunctural -15%).

Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de stabilitate (sold conjunctural +5%).

Aceste rezultate au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.151 agenti economici), constructiilor (1.671), comertului cu amanuntul (2.110) si serviciilor (2.546). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de +/-5% la nivel total sector.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro