INS: Volumul de masă lemnoasă recoltată a crescut în 2017 cu 6,5%, dar suprafața pădurilor s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel
În anul 2017 suprafața pădurilor s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, chiar dacă volumul de masă lemnoasă recoltată a crescut cu 6,5%, se arată într-un comunicat transmis joi de Institutul Național de Statistică. Fondul forestier național la înregistrat o creştere de aproximativ 0,1%, datorată în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite. Suprafaţa regenerată a scăzut cu 1,5%, mai arată datele Statisticii.
- Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporţie însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare CENTRU (19,3% din totalul fondului forestier) şi NORD-EST (18,2%), urmate de regiunile VEST (16,1%), NORD-VEST (15,2%), SUD-VEST-OLTENIA (12,4%), SUD-MUNTENIA (10,0%), SUD-EST (8,4%) şi BUCUREŞTI-ILFOV (0,4%).
- Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare NORD-EST (29,1% din totalul volumului de masă lemnoasă recoltată), urmată de regiunea de dezvoltare CENTRU (19,9%) şi într-o proporţie mai mică de regiunile de dezvoltare VEST (12,8%), NORD-VEST (12,7%), SUD-MUNTENIA (9,7%), SUD-VEST OLTENIA (8,2%), SUD-EST (7,2%) şi BUCUREŞTI-ILFOV (0,4%).
- Cele mai mari suprafeţe pe care s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare NORD-EST (25,6% din suprafaţa totală regenerată) respectiv CENTRU (17,6%), urmate de regiunile de dezvoltare NORD-VEST (14,6%), VEST (13,0%), SUD-EST (11,2%), SUD-MUNTENIA (9,1%), SUD-VEST OLTENIA (8,4%) şi BUCUREŞTI-ILFOV (0,5%).
Câteva detalii despre cum măsoară INS acești indicatori:
Fondul forestier reprezintă totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră, inclusiv cele neproductive, indiferent de forma de proprietate.
Suprafaţa pădurilor reprezintă terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 hectare, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie.
Masa lemnoasă recoltată reprezintă volumul brut de masă lemnoasă pe picior din partizile aferente anului de producţie pentru care se întocmeşte cercetarea statistică, recoltat până la data de 31 decembrie a anului respectiv. Nu constituie masă lemnoasă recoltată, masa lemnoasă rămasă pe picior.
Suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare reprezintă suprafaţa pe care s-au executat tăieri de masă lemnoasă, efectuate în cadrul tratamentelor silvice pentru trecerea pădurii de la o generaţie la alta, prin care se urmăreşte în principal asigurarea regenerării acestora pe cale naturală şi realizarea unor structuri optime sub raport funcţional.
Regenerarea reprezintă procesul prin care se instalează o nouă generaţie de arbori forestieri, ce înlocuieşte generaţia vârstnică, proces care se poate realiza pe cale naturală sau artificială.