Sari direct la conținut

Inspectorii ANPC si ai Agentiei Anti-Doping inaspresc controalele la suplimentele alimentare de pe piata

HotNews.ro

Calitatea si continutul suplimentelor alimentare comercializate pe piata din Romania vor fi atent verificate de inspectorii Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor si de cei ai Agentiei Anti-Doping, dupa ce s-a constatat ca multe dintre aceste produse contin substante interzise, nementionate pe eticheta, anunta Mediafax.

Cele doua institutii au incheiat, marti, un protocol de colaborare care vizeaza inasprirea controalelor in cazul suplimentelor alimentare, dar si verificarea respectarii normelor legale in ceea ce priveste etichetarea acestora.

Presedintele Agentiei Nationale Anti-Doping, Graziela Vajiala, a declarat ca producatorii si comerciantii de suplimente alimentare sunt obligati sa garanteze „lipsa de nocivitate pentru consumatori”: „Cu toate acestea s-a constatat, atat in Romania, cat si in plan international, ca suplimentale alimentare sunt surse de substante de dopaj”.

  • Legea pentru suplimentele alimentare, asteptata de la Guvern

Ea mai spune ca, in conditiile in care in Romania nu exista niciun cadru legal unitar, piata acestor produse este cu atat mai dificil de controlat, conform exigentelor UE: „De asemenea, lipsa testarii produselor in momentul eliberarii avizelor de notificare a suplimentelor alimentare lasa posibilitatea comercializarii unor suplimente alimentare ce contin sau sunt contaminate cu substante aflate in «lista interzisa»”.

Presedintele Agentiei Nationale Anti-Doping a mai precizat ca testarile efectuate de ANAD pe 109 suplimente alimentare, consumate de catre sportivi, au evidentiat faptul ca 14 dintre acestea (12% din total) contineau substante dopante sau aveau ca efect modificari ale procesului de excretie.

„Aparitia pe piata interna a unor produse periculoase, care prin denumire, compozitie si prezentare induc in eroare consumatorii ca fiind produse cosmetice, ceaiuri, tincturi sau uleiuri aromatice, a constituit o baza de pornire pentru noi, ca autoritati ale statului, sa colaboram in vederea eliminarii de pe piata a unor produse cu efect similar stupefiantelor si chiar pentru imbunatatirea cadrului legislativ actual privind aceste produse”, spune si presedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Reprezentantii celor doua institutii au mai solicitat, intr-un memoriu trimis Guvernului, si elaborarea unei legi unitare in ceea ce priveste modul de comercializare si utilizare a suplimentelor alimentare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro