Sari direct la conținut

Institutia britanica de reglementare a presei a decis ca Daily Mail a incalcat codul de bune practici, cand a anuntat invazia romanilor

HotNews.ro

Comisia din Marea Britanie care analizeaza plangerile impotriva presei a decis ca tabloidul Daily Mail a incalcat codul de bune practici in ce priveste acuratetea, cu stirea ca romanii si bulgarii au umplut autobuzele si avioanele cu destinatia UK, la finalul anului, in asteptarea ridicarii restrictiilor pe piata muncii. Anuntul a fost facut de jurnalistul britanic Jon Danzig, care a verificat afirmatiile din articol si care scrie ca a depus 13 plangeri fata de publicarea acestui reportaj.

In consecinta, Comisia care analizeaza plangerile impotriva presei (Press Complaints Commission) a cerut tabloidului sa publice o clarificare. Aceasta a aparut pe 3 septembrie in editiile print si online ale Daily Mail.

Pe 31 decembrie 2013, Daily Mail a publicat un articol cu titlul: „Sold out! Avioane si autobuze pline de romani si bulgari care se indreapta catre Marea Britanie„. In deschiderea articolului, publicatia nota ca bulgari si romani „s-au pregatit noaptea trecuta sa calatoreasca in Marea Britanie, in conditiile in care restrictiile de munca aici vor fi ridicate maine. Aproape toate zborurile din Romania spre Anglia sunt pline – chiar daca se spune ca o companie aeriana a majorat numarul, la cerere”.

La 9 luni de la aparitia acestei stiri, Comisia din Marea Britanie care analizeaza plangerile impotriva presei (Press Complaints Commission) a decis ca Daily Mail a incalcat codul de bune practici in ce priveste acuratetea, scrie pe blogul sau jurnalistul britanic Jon Danzig. Acesta a verificat afirmatiile din articol si, alaturi de un jurnalist al publicatiei romane Gandul, a demontat in ianuarie 2014 o parte semnificativa a afirmatiilor din reportaj.

Jurnalistul britanic scrie ca a depus 13 plangeri impotriva reportajului Daily Mail, in urma carora Press Complaints Commission a hotarat ca „ziarul nu a reusit sa aiba grija sa nu publice informatii inexacte sau care induc in eroare” cititorul. Prin aceasta, tabloidul a incalcat un articol din codul etic al jurnalistilor.

Jon Danzig relateaza ca aceasta este una dintre ultimele decizii ale Press Complaints Commission (PCC), al carui loc va fi luat luni de un nou organism de reglementare a presei.

Pe de alta parte, aceasta este a doua decizie pe care comisia care analizeaza plangerile impotriva presei o ia referitor la articol. La inceputul anului, peste 80 de persoane au depus plangeri, insa la acea vreme institutia a decis ca nu este nevoie de alte masuri, avand in vedere ca Daily Mail a publicat o clarificare.

„Nu am fost multumit si am insistat ca PCC sa investigheze toate detaliile din cele 13 plangeri pe care le-am depus, realizate cu ajutorul Alinei Matis, editor externe al ziarului Gandul”, scrie Jon Danzig.

Daily Mail este una dintre publicatiile care au scris constant despre pericolul reprezentat de o „invazie” a romanilor si bulgarilor dupa ridicarea restrictiilor pe piata muncii din ianuarie 2014 si care a relatat in repetate randuri despre infractiunile comise de romii din Marea Britanie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro