Sari direct la conținut

Instituțiile din administrația centrală ar putea pune șefi la compartimentele financiar-contabile fără certificat SEC – proiect

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Ministerul Finantelor Publice
Ministerul Finantelor, Foto: Ministerul Finantelor Publice

​În perioada 2020-2021, în funcția de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală pot fi numite, în condițiile legii, și persoane care nu dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, se arată într-un proiect al Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit acestuia, în termen de 12 luni de la încetarea stării de urgență sau a stării de alertă persoanele respective au obligația să dobândească certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi.

Proiect OUG privind certificatul SEC

La expirarea termenului, persoanelor care nu au obținut certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi le încetează de drept numirea în funcțiile de conducător al compartimentului financiar-contabil.

De precizat că în contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea infecțiilor cu noul Coronavirus (COVID-19), examenul de atestare a cunoștințelor în domeniul Sistemului European de Conturi (SEC) programat pentru data de 2 martie 2020 a fost amânat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro