Institutul pentru Politici Publice: 5 pasi cruciali pentru recuperarea decalajului Romaniei fata de celelalte state membre in negocierile cu Comisia Europeana privind alocarea fondurilor UE 2014 – 2020
„Mai sunt doar 4 luni până la intrarea oficială în perioada noului exercițiu financiar și România încă nu a finalizat un draft coerent de Acord de parteneriat cu Comisia Europeană, care să stabilească în mod clar prioritățile investiționale pentru care se vor acorda cele aproape 40 de miliarde de euro în următorii 7 ani”, arata Institutul pentru Politici Publice, intr-un comunicat de presa, unde sunt detaliati 5 pasi cruciali identificati pentru a recupera decalajele in pregatirea documentelor pentru fondurile UE 2014-2020.
De asemenea, IPP solicitaGuvernului României să prezinte public care este stadiul oficial al negocierilor cu Comisia Europeană, care este planul de măsuri pentru redresarea imaginii neprofesioniste pe care o are în prezent în relație cu Comisia pe marginea documentelor de programare (Acordul de Parteneriat), ce priorități naționale de dezvoltare strategice am avansat până în prezent, cine își va asuma pe viitor îndeplinirea acestora și care vor fi instituțiile responsabile de managementul fondurilor europene în 2014 – 2020 – pentru a face dovada că tratează cu responsabilitate acest proces.
1. Stabilirea unui mandat politic pentru o instituție integratoare a strategiilor sectoriale într-o unică Strategie Națională de Dezvoltare: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
2. Consensul tuturor forțelor politice asupra unui aranjament instituțional funcțional pentru managementul fondurilor europene