Skip to content

Insula Iubirii 2026. Când începe și în ce zile se difuzează. O schimbare față de sezoanele trecute / Cine sunt cele 14 ispite

Sezonul 10 al emisiunii Insula Iubirii debutează vineri, 4 septembrie, la Antena 1. Cele cinci cupluri și ispitele care s-au înscris la Insula Iubirii pot fi văzute de două ori pe săptămână.

Episodul de lansare va fi difuzat începând cu ora 20:30, pe Antena 1. Față de sezoanele trecute, când emisiunea era difuzată de trei ori în timpul săptămânii, noul sezon schimbă regula: episoadele vor fi difuzate de două ori pe săptămână: vineri și sâmbătă.

Al doilea episod din sezonul 10 va fi difuzat sâmbătă, începând cu ora 20:00, notează Antena 1

Cine sunt concurenții de la Insula Iubirii 2026

Primul cuplu este format din Prințul Marco Dăscăliuc și Bianca Ghiurcă. În vârstă de 33 și 27 de ani, cei doi sunt căsătoriți de trei ani, dar formează un cuplu de 10. Au o afacere împreună, în Italia, și s-au înscris la Insula Iubirii din dorința Biancăi, care spune despre ea că este foarte geloasă.

Remi Dobre (24 de ani) și Bianca Iotu (36 de ani) formează un cuplu de trei ani. Ea este instructor de pilates, iar el este creator de conținut. Spun că s-au înscris la Insula Iubirii pentru a vedea unde se îndreaptă relația lor.

Nattasha Black și Laurențiu Bălăucă sunt al treilea cuplu care completează lista noului sezon. În vârstă de 31 de ani, amândoi locuiesc în Marea Britanie și sunt împreună de un an și șapte luni. S-au înscris la această emisiune pentru că vor să-și testeze loialitatea.

Ionuț Mocăniță (28 de ani) și Claudia Ion (25 de ani) sunt într-o relație de trei ani și au venit la Insula Iubirii pentru a vedea dacă sunt suficient de pregătiți să facă un nou pas în relația lor. El este hairstylist, iar ea este tehniciană de unghii.

Ultimul cuplu din acest sezon este format dintr-o fostă ispită masculină și soția lui. Este vorba despre Marcel Andrei (37 de ani) și Armina (27 de ani), care sunt căsătoriți de doi ani. Locuiesc în Tenerife și s-au cunoscut în mediul online, înainte de participarea lui Marcel la Insula Iubirii ca ispită.

Cele cinci cupluri vor petrece 21 de zile separați, alături de ispitele masculine și ispitele feminine.

Cine sunt ispitele masculine de la Insula Iubirii 2026

Sezonul cu numărul 10, intitulat „Maxim”, îl readuce George Ivănescu, cunoscut drept „Jaguarul”. Cel care a popularizat sezonul trecut replica „Ciao Bambolina”. Ispita are 35 de ani şi este antreprenor. 

Din Italia, la 31 de ani, vine Iulian Bogdan, funcţionar la căile ferate. „Pentru mine este o experienţă fantastică, pe care oricine cred că ar vrea să o trăiască. Eu nu sunt foarte deschis, am şi o urmă de timiditate, dar încerc să depăşesc aceste limite”, povesteşte Iulian.

Daniel Chiorean este model şi online fitness coach. Are 35 de ani şi priveste această experienţă ca pe o oportunitate: „Sunt mândru să fac parte din sezonul 10”, spune acesta.

Eduard Vlădescu este un pilot de 33 de ani. „Cred că o să fie o experienţă intensă şi unică şi pe care nu o să o mai întâlnesc vreodată. De aceea, aş vrea să fac fiecare moment de neuitat”, afirmă acesta.

Narcis Bujor este o altă ispită cunoscută publicului încă din sezon precedent. Acesta are 33 de ani şi este tatuator. 

Vlad Calomfir, cunoscut ca DJ CalVee, are 32 de ani şi spune că va trăi fiecare zi la maxim. „Nu-mi place să mă joc cu emoţiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei”, spune acesta.

Alberto Grecu are 26 de ani, este antreprenor şi creator de conţinut. „Este o bucurie de a trăi Insula şi de a primi tot ceea ce se întâmplă aici”, afirmă acesta.

Cine sunt ispitele feminine de la Insula Iubirii 2026

Frankie, pe numele său real Cristina Belu, are 35 de ani și este artist vizual. Ea se ocupă cu tatuaje și sculptură, zugrăvit și pictat. „Este o femeie care nu poate trece neobservată și care știe bine ce vrea de la viață și de la omul de lângă ea”, spun reprezentanții Insula Iubirii.

Alături de ea va fi Andreea Homescu, asistentă medicală în vârstă de 28 de ani. În trecut, ea a activat și în zona de creator de conținut. 

Al treilea nume care completează lista ispitelor feminine este Sandra Vintilă, manager de resurse umane. Potrivit postului de televiziune, aceasta „vrea să arate că prin naturalețe și sinceritate, poți obține tot ceea ce îți dorești. Vede Insula Iubirii ca locul în care se va schimba și în care-și va regăsi puterea interioară”.

În rolul de ispită feminină revine Andrușca (27 de ani). De anul trecut, de când a apărut prima dată la Insula Iubirii, s-a mutat la București și spune că a revenit în emisiunea pentru că vrea să fie cunoscută de-a dreptul de către cei de acasă.

Daniela Pană are 30 de ani și este manager de marketing. Spune că s-a înscris ispită la Insula Iubirii pentru că este o experiență pe care vrea să o trăiască „la cote înalte”.

O altă ispită feminină este Florina Carafa. În vârstă de 30 de ani, ea lucrează în domeniul IT, ca Automation Developer. „Vreau să-mi dau voie să fac ce simt, să mă distrez, să mă bucur de experiență la maximum”, a declarat Florina.

Larisa Spătaru are 28 de ani și este designer vestimentar în Italia. „Aș vrea să fiu mai deschisă cu persoanele să le dau o șansă, chiar dacă e pe termen scurt sau lung. Totul vine ca o experiență”, a povestit ea la înscrierea în emisiune.