Imagini de la întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR, prezentate la comisia de anchetă din Senat. Vot pentru înființarea unei comisii de anchetă pe zborul privat în Mykonos
Comisia de Constituționalitate a Senatului a început, marți, audierile în cadrul anchetei privind întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Bolojan nu s-a prezentat, iar Tănăsescu a transmis că va veni la audieri săptămâna viitoare. În ședință, au fost prezentate înregistrări video cu sosirea și plecarea celor doi de la întâlnire.
- În paralel, se fac demersuri pentru a ancheta și zborul lui Cristian Deliorga, judecător al Curţii Constituţionale, în Mykonos, alături de politicieni și oameni de afaceri. Decizia finală urmează să fie luată astăzi, de la ora 16.00, prin vot în plenul Senatului.
UPDATE ora 13:42 Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat marţi că Biroul permanent al Senatului a decis extindea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea lui Ilie Bolojan cu Simina Tănăsescu, urmând să se analizeze şi zborul privat în insula Mikonos a judecătorului CCR Cristian Deliorga împreună cu politicieni.
Abrudean a afirmat că plenul este cel care va lua decizia finală la ora 16.00, urmând ca, dacă acest lucru se întâmplă, activitatea comisiei să fie reorganizată şi cu acest nou obiectiv.
UPDATE ora 12.50: În şedinţa de marţi, au fost prezentate înregistrări video cu sosirea şi plecarea lui Ilie Bolojan și Siminei Tănăsescu în Parlament
Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere din Parlament și îi arată pe șefa CCR și Bolojan când ajung, pe rând, la Parlament.
Știrea inițială: Audierile au fost cerute de grupul parlamentar PACE – Întâi România.
Ilie Bolojan era așteptat la ora 11:00, dar nu a ajuns, iar Simina Tănăsescu, de la ora 11:30. În cazul în care președinta CCR nu se prezintă, la aceeași oră este programată audierea unui angajat al Serviciului de Protecție și Pază.
De la ora 13.00 sunt chemați președintele Senatului, Mircea Abrudean, directorul Cancelariei președintelui Senatului, directorul Cabinetului acestuia și directorul general al consilierilor președintelui Senatului.
PNL și USR cer să se discute zborul din Mykonos
Reprezentanții PNL si USR din Comisia de Constituționalitate de la Senat au cerut suplimentarea ordinii de zi cu cercetarea calătoriei judecătorului CCR Cristian Deliorga cu jet-ul privat spre Mykonos alături de politicieni și oameni de afaceri.
Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș și senatoarea USR Simona Spătaru au cerut vot în acest sens. Cosmina Cerva de la PACE le-a spus însă că trebuie să urmeze procedura, să depuna o cerere în Biroul Permanent. Spătaru i-a replicat că USR are deja cererea scrisă și a cerut să se dea vot acum.