Sari direct la conținut

Inteligența artificială care poate analiza emoțiile umane / Aplicațiile pratice imediate

HotNews.ro
Inteligenta artificiala, Foto: Andrew Ostrovsky / Panthermedia / Profimedia Images
Inteligenta artificiala, Foto: Andrew Ostrovsky / Panthermedia / Profimedia Images

„Este un termometru emoțional”, spune Antony Perzo de la Emobot, un dispozitiv care poate analiza emoțiile umane, unul dintre cele mai recente domenii de aplicare cucerite de inteligența artificială (AI) la CES, salonul de tehnologie din Las Vegas, scrie AFP.

Emobot, care arată ca un difuzor sau o sculptură minimalistă, face „monitorizare emoțională continuă” datorită unei camere și a microfoanelor, explică director tehnic al acestei companii franceze.

Acesta este utilizat pentru a detecta posibilele tulburări psihiatrice la persoanele în vârstă, cum ar fi depresia sau anxietatea.

Plasat pe o piesă de mobilier, robotul își petrece ziua monitorizând expresiile faciale, mișcările și tonul vocii persoanei, pentru a detecta orice schimbări semnificative de comportament și a evita astfel spitalizările de urgență.

Antony Perzo și ceilalți trei co-fondatori ai Emobot speră să ofere un răspuns la riscurile asociate cu singurătatea.

Dispozitivul lor, care a fost deja testat în aziluri de bătrâni și în case particulare, ar trebui să facă posibilă ajustarea tratamentelor și a terapiilor fără a aștepta următoarea vizită a psihiatrului.

Algoritmii sunt capabili să „analizeze microexpresiile faciale” care reflectă emoțiile umane, care sunt ele însele o oglindă a „stării noastre psihologice și psihiatrice”, explică inginerul.

În domeniul sănătății, inteligența artificială, care este capabilă să colecteze și să analizeze volume mari de date în timp real, este folosită de mult timp pentru a realiza numeroase diagnostice, de la cancere la analize de urină.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro