Sari direct la conținut

Interconectarea retelelor de gaze ale Romaniei, Bulgariei si Greciei va fi gata pana la finele lui 2018

HotNews.ro

Bulgaria a facut miercuri un pas spre reducerea dependentei de importul de energie din Rusia, dupa ce a semnat cu Romania si cu Grecia acorduri de interconectare a retelelor de gaze, scrie Wall Street Journal.

„Obtinem in sfarsit o noua sursa de gaz pentru ca pana acum depindeam total de o singura sursa – Rusia”, a declarat ministrul adjunct al Energiei Jecho Stankov.

Bulgaria consuma aproximativ 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe care le importa in proportie de 95% de la gigantul rus Gazprom.

Interconectarile convenite miercuri intre Bulgaria, Romania si Grecia, cunoscute si sub denumirea de coridorul vertical, vor costa 220 milioane euro si vor deveni operationale in 2018, a precizat Stankov. In urma realizarii acestei interconectari, Bulgaria va putea cumpara gaze din Azerbaidjan si de la terminalele grecesti de lichefiere a gazelor.

Din partea Romaniei, documentul a fost semnat de secretarul de stat Mihai Albulescu, potrivit Novinite.com.

Interconectarea cu Romania ar putea fi gata pana la finele acestui an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro