Sari direct la conținut

Interes uriaș al românilor pentru instalarea de panouri fotovoltaice, în contextul scumpirilor la energie / Cât costă un sistem complet

HotNews.ro
Instalare panouri fotovoltaice. Foto: Shutterstock
Instalare panouri fotovoltaice. / Sursă: © Anatoliygleb | Dreamstime.com

Cererea pentru instalarea panourilor fotovoltaice aproape s-a dublat în prima jumătate a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al Kilowat, una dintre companiile care instalează astfel de echipamente. Aceasta în contextul în care, de la 1 iulie, piața de energie se va liberaliza, iar facturile se vor dubla pentru majoritatea consumatorilor.

„Situația îi determină pe proprietarii de case să instaleze sisteme solare fotovoltaice – peste 70% dintre aceștia urmăresc obținerea independenței energetice, acoperind integral consumul lunar.

Confruntați cu scumpiri anunțate în sectorul energiei, tot mai mulți români caută soluții pentru a-și stabiliza facturile și a deveni independenți energetic.

Astfel, în prima jumătate de an cererea pentru centrale fotovoltaice aproape s-a dublat în comparație cu aceeași perioadă din 2024”, potrivit companiei.

Interesul românilor pentru panouri fotovoltaice a atins un nou record

  • „Ne apropiem de un moment de cotitură. De la 1 iulie, plafonarea prețurilor la energie se încheie. A fost o măsură temporară, menită să protejeze consumatorii în perioada de criză, dar realitatea este că nu putea dura la nesfârșit. Ce urmează? Multă incertitudine. Pentru unii, facturile vor crește vizibil. Pentru alții, povara va fi greu de dus. Nu știm exact cât va costa energia în fiecare gospodărie, dar știm sigur că va fi mai scumpă decât până acum.
  • Iar în mijlocul acestei instabilități, bugetul familiei devine vulnerabil. Ceea ce părea previzibil – o factură lunară suportabilă – se transformă într-o variabilă riscantă. De aceea, trebuie să învățăm nu doar să economisim, ci să gândim pe termen lung.
  • Iar una dintre cele mai sănătoase decizii este să devenim, pe cât posibil, independenți energetic. Panourile fotovoltaice nu mai sunt un moft sau un „lux verde”. Sunt un pas logic. Sunt modul prin care o gospodărie poate prelua controlul. Cu cât produci mai mult din ce consumi, cu atât ești mai puțin expus schimbărilor de pe piață”, declară Albert Soare, fondator Kilowat.

În acest context, piața sistemelor fotovoltaice din România traversează cea mai intensă perioadă de până acum, cu o creștere accelerată în primele șase luni ale anului.

Interesul românilor pentru soluții de energie verde a atins un nou record, alimentat de temerile legate de scumpirea energiei electrice și eliminarea plafonării prețurilor la electricitate, programată pentru luna iulie.

Cât costă un sistem fotovoltaic pentru autonomie energetică

Potrivit Kilowat, un sistem fotovoltaic de 5–6 kW cu baterie de stocare costă între 20.000 și 50.000 lei (4.000–10.000 euro), cu o perioadă de amortizare estimată între 3 și 5 ani.

Cei mai mulți români preferă să facă o investiție pe termen lung și să instaleze centrale fotovoltaice pentru producție cât mai ridicată de energie, care să acopere consumul lunar.

Aproximativ 30% dintre cumpărători aleg soluții cu plata în rate – fie prin credite bancare, fie prin rate direct la instalatori.

Interesul pentru panourile fotovoltaice este mai mare în zonele urbane

În general, familiile cu consum mediu spre mare (300–500 kWh/lună), care achită lunar facturi la energie electrică de 500-1.200 lei, sunt mai interesate de achiziția de panouri solare. De asemenea, interesul este mai intens în zonele urbane și periurbane, în special regiuni ca București‑Ilfov, Cluj, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara sau Constanța.

Beneficiul principal este reducerea sau eliminarea dependenței de rețea și stabilitatea costurilor la electricitate. Un sistem de 5–6 kW poate recupera cel puțin 70% din factura lunară în câțiva ani.

Panourile fotovoltaice sunt considerate o investiție pe termen lung de către români, având în vedere că au o durată de viață de peste 25 de ani, iar costul achiziției poate fi recuperat în câțiva ani.

INTERVIURILE HotNews.ro