O nouă lege, publicată în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii august, le scutește de plata obligațiilor calculate de ANAF pe firmele care aveau codul de TVA anulat. Măsura va fi implementată efectiv începând din octombrie, după ce Ministerul Finanțelor va elabora normele de aplicare.
Măsura corectează o situație în care autoritatea fiscală a cerut TVA retroactiv unor firme care aveau codul de TVA anulat și, prin urmare, nu colectaseră TVA de la clienți, afirmă Dragoș Doroș, membru al Camerei Consultanților Fiscali și fost președinte ANAF, într-un interviu pentru HotNews.
Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni.
Fostul șef ANAF Dragoș Doroș explică faptul că legea anulează obligațiile principale și accesoriile de TVA datorate în ultimii cinci ani.
Iar pentru firmele care au achitat deja sumele urmează să fie stabilită o procedură de restituire printr-un ordin ANAF care va veni în 30 de zile.
Ultima dată când a avut loc o amnistie fiscală a fost în anul 2024. Pentru unele persoane fizice s-au anulat 25% sau 50% din datoriile restante (în funcție de cuantumul datoriilor), iar, pentru celelalte categorii de debitori, au fost anulate dobânzile și penalitățile.
Măsura îi va ajuta în special pe contribuabilii mici, care nu au aceleași resurse administrative ca firmele mari pentru a urmări situația codului de TVA și pentru a remedia rapid eventualele probleme, a mai spus fostul șef al ANAF.
El atrage însă atenția că toate aceste situații neplăcute ar fi putut fi evitate dacă, pe de o parte, contribuabilii cu codul de TVA anulat și-ar fi îndeplinit toate obligațiile administrative.
Iar de altă parte, dacă ANAF i-ar fi informat și îndrumat mai bine pe contribuabili și i-ar fi avertizat din timp asupra consecințelor fiscale. Fiscul nu ar fi trebuit să se limiteze doar la controale și la stabilirea unor sume suplimentare de plată, spune el.
Dragos Doros, Foto: Agerpres
ANAF a aplicat o legislație punitivă
Hotnews: Care este, în esență, problema pe care încearcă să o rezolve Legea 177/2026 și de ce s-a ajuns la această formă de amnistie? Dragoș Doroș: În urmă anulărilor codurilor de TVA, o firma nu mai poate colecta TVA din tranzacțiile pe care le realizează și de asemenea, nu poate deduce TVA pentru achizițiile pe care le realizează în desfășurarea activităților sale. Cu toate acestea, ANAF a emis, în numeroase cazuri, decizii de impunere aferente acestor perioade, în baza unei legislații în principiu menită pentru cei care colectează TVA, dar nu îl varsă la bugetul de stat.
În acest fel s-a creat o situație prin care, deși din punct de vedere administrativ firmele respective se aflau într-o situație similară neplatitorilor de TVA, ANAF, prin deciziile de impunere pe care le-a emis, cerea „TVA din urmă”, așezând aceste firme în aceeași poziție cu cei care colectau TVA, dar nu virau acest TVA către bugetul de stat. Or aceste firme au desfășurat activități economice specifice fiecăreia, comportându-se ca un neplătitor de TVA.
– Cum credeți că a fost posibil că ANAF să solicite unei firme TVA retroactiv pentru o perioadă în care aceasta avea codul de TVA anulat și, prin urmare, nu a colectat TVA de la clienți? – Prin emiterea unor astfel de decizii de impunere, ANAF a aplicat o legislație punitivă, menită pentru cei care colectau TVA dar nu îl plăteau către bugetul de stat, unor firme care se comportau ca un neplătitor de TVA, adică nu colectau și nu deduceau TVA aferent tranzacțiilor pe care le desfășurau. Acest mod de aplicare a legislației este corectat prin amnistia în discuție.
Majoritatea firmelor au plătit TVA, chiar dacă aveau codul anulat
– Cât de justificată este această amnistie din punct de vedere fiscal? Vorbim despre o corectare a unei situații inechitabile sau despre o derogare de la regulile fiscale? – Această lege vine să corecteze o situație în care s-au impus taxe suplimentare în lipsa unui comportament fiscal prevăzut de legislația care impune această sancțiune.
Pe de altă parte, firmele aflate în situația anulării codului de TVA aveau la dispoziție modalități de remediere, iar majoritatea celor în această situație au depus eforturile necesare pentru reintrarea în normalitate, plătindu-și astfel TVA-ul aferent tranzacțiilor desfășurate.
Există comentariul conform căruia, pentru aceștia, contribuabili de bună credință, care au depus efortul de a se conforma și de a plăti, nu e corect că un alt contribuabil, care nu a depus aceste eforturi, să fie acum scutit de sancțiunile prevăzute de legea fiscală. Cu toate acestea, rămâne valabilă afirmația că TVA trebuie să rămână o taxa neutră și în acest fel, nu este corect să se aplice o regulă care sancționează pe cei care colectează și nu plătesc TVA și celor care nu au colectat TVA.
Măsura ajută firmele mici
– Cine sunt, concret, principalii beneficiari ai legii? Vorbim în special despre microîntreprinderi și mici antreprenori, sau poate fi vorba și despre companii de dimensiuni mai mari? – Deși această situație se poate întâmplă oricărui tip de companie, în cazul companiilor mari, care au departamente financiar-contabile consistente, aceste tipuri de situații, cum este anularea codului de TVA, sunt monitorizate și rezolvate cu multă atenție, fiind și un factor de bună desfășurare a afacerii și a relației cu furnizorii și clienții. Astfel, e de presupus că măsură va veni în ajutorul companiilor de mici dimensiuni, care nu au atâtea resurse administrative pentru monitorizarea unor astfel de probleme.
– Ce obligații fiscale sunt anulate efectiv și pentru ce perioadă? – Se anulează obligațiile principale și accesoriile de TVA emise după anularea codului de TVA pentru perioadele cuprinse între 1 ianuarie 2019 și data intrării în vigoare a actului normativ. De asemenea, legea acoperă și cooperativele agricole, pentru TVA-ul aferent achiziției de utilaje, începând cu 9 ianuarie 2024. Astfel, ANAF nu va mai emite decizii de impunere și va anula din oficiu obligațiile prin decizie de anulare care se comunică contribuabilului.
Urmează un ordin ANAF pentru formularele de restituire
– Ce trebuie să facă un antreprenor care a primit deja o decizie de la ANAF? Ce se întâmplă cu firmele care au achitat deja sumele stabilite de ANAF? Cum și când își pot recupera banii? – Legea prevede un termen de 30 de zile pentru emiterea unui Ordin ANAF cu procedura de aplicare. În baza acestuia, se vor prevedea atât modalitățile de anulare din oficiu a deciziilor de impunere, precum și formularele de restituire în cazul în care sumele au fost deja plătite. Este important să fie urmărită apariția ordinului și să fie îndepliniți pașii prevăzuți de acesta.
– Cât de complicată va fi procedura de restituire și ce riscuri există că aplicarea legii să genereze noi dispute între contribuabili și ANAF?
– Deocamdată putem doar să sperăm că procedura va fi simplă, că va avea claritate și nu va fi o „vânătoare de acte”. De asemenea, un Ordin ANAF nu poate extinde sau restrânge aplicarea legii, care este destul de clară, așa că ne așteptăm la prevederi care să nu nască controverse inutile.
–Legea exclude situațiile în care contribuabilii au înscris TVA distinct pe facturi sau au colectat TVA de la clienți. De ce este importantă această diferență și cum poate fi verificată în practică? – Cele două situații sunt complet diferite. Odată ce TVA-ul a fost perceput pe factură, în mod firesc, trebuie plătit către bugetul de stat.
– Cât va costa statul această măsură? Există o estimare privind valoarea TVA și altor obligații care vor fi anulate sau restituite? – La fiecare modificare legislativă, Ministerul de Finanțe face o estimare a impactului produs de măsură respectivă. Este de presupus că există și în situația de față, dar nu am cunoștință de astfel de date care să fie publicate în spațiul public.
Responsabili de situația creată sunt și contribuabilii, și ANAF
– Cine credeți că este responsabil pentru situația creată? Și de ce? – Dacă este să căutăm responsabili pentru situația în discuție, putem spune că sunt atât contribuabilii care nu au depus toate diligențele administrative cerute de lege și în aceeași măsură este și ANAF care nu a oferit îndrumarea necesară, limitându-se la măsură punitivă a emiterii declarațiilor de impunere care fac obiectul anulării acum.
– Ce ar trebui schimbat în relația dintre contribuabil și ANAF pentru ca astfel de situații să nu se mai repete? Adică este nevoie de o modificare a procedurilor de anulare a codului de TVA sau alte modificări sau clarificări în legislația fiscală? – Originea situației în care ne aflăm se găsește în două cauze: o lipsă de diligență administrativă a contribuabililor care au ajuns să fie cu codul de TVA anulat, și o lipsa de îndrumare și reacția rapidă a ANAF.
Legislația este destul de clară în această speță și nu sunt necesare modificări, din punctul meu de vedere.
Însă se poate observa cu ușurință că toate aceste situații neplăcute ar fi putut fi evitate dacă, pe de o parte, contribuabilii cu codul de TVA anulat ar fi depus diligențele cerute de lege pentru remedierea situației, iar pe de altă parte, dacă ANAF ar fi fost activ în funcția sa de îndrumare a contribuabililor, de atenționare în spațiul public asupra consecințelor fiscale și economice, fără a se limita doar la acțiuni de control și impunere de sume suplimentare.